În primele șase luni ale anului 2012, Teatrul Național din Târgu-Mureș a reușit să vândă 28.486 de bilete la spectacolele celor două companii, “Liviu Rebreanu” respectiv ”Tompa Miklós”, cifră în creștere comparativ cu anul 2011 când s-au vândut 19.839 de bilete.
Șefa serviciului de Marketing din cadrul Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, Réka Bartha, a prezentat, în exclusivitate pentru cotidianul “Zi de Zi”, situația vânzărilor de bilete din ultimii doi ani la cele două companii. Astfel, pentru spectacolele companiei “Liviu Rebreanu” vânzările la bilete au crescut de la 6.926 în 2011 la 8.725 în primele șase luni ale anului 2012, același ascendent întâlnindu-se și la compania ”Tompa Miklós”: 12.913 de bilete vândute anul trecut și 19.961 de bilete vândute în intervalul ianuarie – iunie 2012.
De asemenea, valoarea biletelor vândute de Teatrul Național din Târgu-Mureș se ridică la 225597,18 lei în 2011 și 210956,24 lei în primele șase luni ale acestui an. “Cele două companii ale teatrului, cea de limbă română și cea de limbă maghiară, ”Liviu Rebreanu” respectiv ”Tompa Miklós” nu au statut juridic separat și nici buget defalcat. Funcționează și sunt finanțate pe baza bugetului aprobat anual Teatrului Național Târgu-Mureș de către ordonatorul principal de credite, și anume Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, în subordinea căruia se află instituția. În acelașt timp, este de reținut și faptul că, cele două companii au viziuni artistice de sine stătătoare și o autonomie inalienabilă în privința stabilirii repertoriului stagiunii, a artiștilor invitați, cât și a programării datei premierelor și a spectacolelor care se reiau din stagiuni precedente. Totodată, este de reținut și faptul că aidoma instituțiilor finanțate din bugetul de stat și instituției noastre, conform legii, i se aprobă bugetul pe an calendaristicși nu pe stagiune”, a precizat Réka