Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri impuse » Duminică se va vota noua conducere a Federaţiei Române de Box

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 27 septembrie 2012 · ·

S-au anunţat deja trei candidaturi pentru funcţia de preşedinte: Marian Simion, Titi Tudor şi Fănel Trandafir.

Biroul federal al FR Box, întrunit ieri în şedinţă, a decis ca peste patru zile, pe 30 septembrie, să fie convocată Adunarea Generală extraordinară pentru alegerea unei noi conduceri. Au fost prezenţi 10 din cei 15 membri, iar votul a fost de 9 pentru şi 1 împotrivă. Cel care nu a fost de acord cu decizia a fost chiar actualul preşedinte, Rudel Obreja.

Şedinţa a fost organizată ca urmare a ultimatumului dat de către AIBA, ultimatum care expiră pe 30 septembrie. FRB a solicitat în urmă cu două luni o prelungire a termenului, dar răspunsul forului internaţional a fost unul negativ.

"În fine, a înţeles şi domnul Obreja că este în interesul boxului amator românesc să fie aleasă o nouă conducere federală pentru a nu risca o suspendare pe termen nelimitat", a declarat vicepreşedintele Fănel Trandafir.

Pînă şi echipa numită de Rudel Obreja, secretarul general Nicolae Constantinescu, antrenorul federal Valentin Vrînceanu sau preşedintele Comisiei de Arbitri, Nicolae Iancu, a votat pentru organizarea de alegeri. "Îmi pare rău că am ajuns să primim ordine de la cei din afară, în loc să ne rezolvăm problemele în familie, dar nu avem ce face. Această situaţie incertă nu mai putea continua pentru că mergeam din rău în mai rău", a afirmat Relu Auraş, membru în Biroul Federal.

Pînă vineri trebuie depuse dosarele de candidatură pentru funcţia de preşedinte, pentru cele două locuri de vicepreşedinte şi pentru cele de membru al Biroului Federal. Trei persoane şi-au anunţat deja candidatura pentru şefia boxului românesc: fostul pugilist Marian Simion, antrenorul Titi Tudor şi Fănel Trandafir, actualul vicepreşedinte.

Adunarea Generală va avea loc duminică, la ora 12:00, în sala Nadia de la etajul 8 al clădirii Autorităţii Naţionale pentru Spo

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 21 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 57 minute
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 18 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 53 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 55 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°