Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărul crunt: Oltchim aproape a murit

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 septembrie 2012 · ·

Cu ochii pe televizor şi la Dan Diaconescu nimeni nu a mai luat pulsul combinatului de la Râmnicu-Vâlcea. Acesta moare văzând cu ochii

Scoase din producţie, o parte din instalaţiile combinatului Oltchim aproape că au cedat şi sunt în pericol de a nu mai putea fi pornite vreodată. "Un exemplu este secţia de piroliză, unde există nişte instalaţii cu membrane, iar conservarea acestora nu poate fi făcută pe termen lung", spune Corneliu Cernev, reprezentantul muncitorilor. Cernev a făcut un apel către guvernanţi prin care le-a cerut sa asigure urgent capitalul de lucru pentru reluarea producţiei.

La discuţia de zilele trecute de la Ministerul Economiei dintre reprezentanţii muncitorilor, conducerea Oltchim şi Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, angajaţii au obţinut din partea ministrului o promisiune. În cazul în care Dan Diaconescu nu va veni luni cu cele 45 de milioane de euro pentru acţiunile combinatului, statul va asigura 17 milioane de euro pentru repornirea Oltchim. Costul total pentru a funcţiona la capacitate de 60% este însă de 40 de milioane de euro. Celelalte 23 de milioane de euro ar urma să fie asigurate, potrivit lui Chiţoiu, de la furnizorii Oltchim. Din aceiaşi bani vor fi plătite salariile restante pe luna august.

Cine a oprit producţia

Decizia de oprire a activităţii la combinat a fost luată în a doua jumătate a lunii august după ce reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în frunte cu Remus Vulpescu, au descoperit că în jurul Oltchim roiau firmele căpuşă. În realitate, situaţia era cunoscută de ani buni. Vulpescu a trimis controale la Oltchim. Pentru că Oltchim nu a mai produs, deci nu a mai avut cu ce achita o parte din contracte, Electrica a sistat furnizarea energiei. În cazul fericit în care statul chiar găseşte bani şi se reia producţia, există un protocol cu CET Govora pentru furnizar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Dezastru pentru armata lui Zelenski. Ucraina a pierdut aproape 50% din Kursk

Ziare.com acum 9 minute
Volodimir Zelenski primește lovitură după lovitură. Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk, pe care l-a cucerit în august. Informația a fost transmisă de o sursă militară ucraineană de rang înalt, citată de The Guardian.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 20 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 6 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°