Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal în Consiliul Local Ploiești pe tema invitațiilor gratuite de la meciul Petrolul – Steaua

Publicat in Adevarul, vineri 28 septembrie 2012 ·

Atmosfera din Ploiești a dat în clocot cu două zile înainte de meciul dintre Petrolul și Steaua. Invitațiile pentru acest meci au fost prilej de acuze dure între viceprimarul Raul Petrescu (PP-DD) și consilierul local George Stanciu (USL)

Episodul are la bază informațiile apărute într-un săptămânal din Ploiești potrivit cărora Raul Petrescu ar fi solicitat 125 de invitații gratuite clubului FC Petrolul pentru meciul de duminică seară.

Și asta în condițiile în care suporterii au stat la cozi, miercuri, până după miezul nopții, pentru a pune mâna pe un bilet. Mai mult, ziarul a publicat și numărul personal al viceprimarului Petrescu.

Vineri, în ședința de Consiliu Local, George Stanciu (USL) nu a lăsat subiectul neatins și a cerut constituirea unei comisii de anchetă, în condițiile în care, în opinia acestuia, cererea de invitații de la Petrolul constituite trafic de influență și abuz în serviciu. „Una e să primești aceste invitații gratuite, alta să le ceri. Din informațiile pe care le am de la club, sunt ceva adevăruri în ceea ce s-a scris în presă. (...) Dacă se vor dovedi acuze reale, viceprimarul este dispus să-și dea demisia?", a spus consilierul George Stanciu.

În replică, Raul Petrescu a spus că acuzele vin din frustrări politice, iar o comisie de analiză ar fi mai utilă pentru depistarea firmei care a închiriat tarabele la „Festivalul Toamnei" de la Ploiești, insinuând că aceasta ar avea o legătură strânsă cu George Stanciu. „Tot ce s-a scris sunt niște minciuni ordinare, am primit amenințări cu moartea și cu privire la integritatea mea fizică după ce telefonul mi-a fost făcut public", a spus acesta.

FOTO Iată ce mesaje de amenințare a primit viceprimarul din Ploiești, Raul Petrescu

Primarul Iulian Bădescu a intervenit și a apreciat că o comisie de anchetă în acest sens ar excede activitatea Consiliului Local și, având în ved

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caraş-Severin: Un poliţist s-a împuşcat accidental cu arma din dotare / A fost dus de urgenţă la spital

News.ro acum 34 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital.

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 24 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 42 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Press Alert acum 48 minute
< figure id="attachment_459544" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pen

Circulaţia trenurilor va avea loc în condiţii speciale din cauza caniculei, în perioada 19-21 iunie

Adevarul acum o ora
Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii speciale, cu reducerea vitezei, în anumite intervale orare, temperaturile de la nivelul şinelor depăşind 50 de grade Celsius, a informat miercuri CFR Călători.

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°