Apreciez ca nicicand omenirea nu a avut un grad de complicare mai mare ca cel pe care-l traim zilele acestea in toate domeniile de activitate, incepand cu cele creative sau asa-zis intelectuale si pana la cele materiale, sau asa-zis productive. Dar parca nicaieri complicarea, si nu complexitatea, nu este mai mare ca in materie fiscala. Exista o placere intelectuala de a pune situatiile de fapt fiscale intr-un ansamblu legislativ atat de complicat incat nimeni nu mai intelege de ce si pentru ce. Sa le luam pe rand.

Schimbarea paradigmei. Henry Kissinger, in Diplomatia spune ca secolul 21 a determinat o schimbare a matricei existentiale a statului, anume trecerea de la raison d’état a lui Richelieu la drepturile si libertatile cetateanului, a lui Widrow Wilson. Aceasta trecere are consecinte juridice, inclusiv asupra tehnicii juridice care nu mai exista doar pentru a justifica existenta si desfasurarea statului ci a dobandit o noua utilitate si anume protejara drepturilor si intereselor cetatenesti. Astfel se justifica jurisprudenta nu foarte veche a instantelor constitutionale respectiv a instantelor europene (CEDO si ECJ, spre exemplu) cu privire la importanta tehnicii legislative. In acest sens, trebuie subliniate doua tendinte: prima are legatura cu ceea ce instanta constitutionala din Franta identifica ca fiind obligatia legiuitorului de a adopta legi care sa poata fi accesibile, omului mediu, din punctul de vedere al educatiei, fara ca acesta sa apeleze la specialisti pentru intelegerea acestora, iar a doua priveste prezumtia absoluta si irefragabila relativa la caracterul just al conceptiilor legislative.

Situatia Romaniei. Instanta constitutionala din tara noastra a inceput drumul mentionat mai sus dar nu l-a terminat, in sensul ca exista decizii relative la rolul tehnicii legislative in protejarea drepturilor si libertatilor cetatenesti dar nu e