Piața Teatrului din municipiul Târgu-Mureș va găzdui duminică, 7 octombrie, începând cu ora 16.00, “Festivalul Zâmbetelor”, manifestare organizată de Avon România cu sprijinul Primăriei municipiului Târgu-Mureș, cu scopul de a sărbători zece ani de luptă împotriva cancerului la sân.
Andreea Marin Bănică, imaginea campaniei
Potrivit paginii de Facebook a evenimentului, invitați speciali vor fi Andreea Marin Bănică, ambasador Avon în Campania pentru Sănătatea Sânilor, și Proconsul, care va susține un concert de la ora 20.00. “Mă alătur cu mândrie acestei echipe minunate și mă bucur să fiu primul ambasador Avon România Campania pentru Sănătatea Sânilor. Cei zece ani de activitate, donațiile realizate an de an, voluntarii care s-au implicat alături de cei de la Avon și miile de femei care au beneficiat de ajutorul lor, dotarea cu echipament de ultima generație a centrelor oncologice din București, Iași, Cluj, Timișoara și Craiova și o valoare totală a donațiilor făcute în cei zece ani de Avon Campania pentru Sănătatea Sânilor care depășeste 2 milioane de dolari, toate acestea stau mărturie pentru promisiunea lor de a lupta împotriva cancerului la sân, a ignoranței și a prejudecăților și m-au convins să fiu parte din această familie”, a precizat Andreea Marin Bănică.
Accesul în zonă, pe baza zâmbetului
De asemenea, vor fi organizate seminarii despre sănătatea sânilor, sesiuni de make-up, ateliere de handmade și pictură pe rame, precum și jocuri și multe surprize pentru cei mici. “Accesul în zona evenimentului se face pe baza zâmbetului larg. Apoi, prin activitățile pregătite, vom avea grijă să îți păstrezi acest zâmbet”, spun organizatorii.
Partenerii proiectului sunt Fundația Regina Maria, Amma Print, Sport pentru Viață și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.
Piața Teatrului din municipiul Târgu-Mureș va găzdui duminică, 7 o