Poet atipic şi diferit cu fiecare volum de după debutul ca ultim optzecist în mijlocul generaţiei 2000, Liviu Georgescu a revenit în România pentru lansarea celor mai recente două volume de versuri. Acest dialog reface, pe scurt, traseul literar al poetului, aducînd în discuţie încrederea pe care acesta o are astăzi în rolul criticii literare, singura în măsură să valorizeze opera literară. Cît de des veniţi în România? Ultima vizită am făcut-o acum doi ani. Din 2001, am venit aproape în fiecare an, cu vreo trei excepţii. Liceu de muzică, facultate de medicină. Cum aţi ajuns la literatură? Eram în primul an de facultate, scriam din perioada liceului, am auzit că era un cenaclu profesionist la Preoteasa, Cenaclul de Luni condus de Nicolae Manolescu, la Casa Studenţilor, pe care am început să-l frecventez. Medicul, pictorul, poetul, muzicianul sînt una şi aceeaşi fiinţă, opera porneşte din aceeaşi dorinţă de dăruire şi din acelaşi impuls creator. Contactul cu oamenii, cu experienţele inedite, la limite existenţiale, cu suferinţa, cu moartea te face negreşit mai profund, mai bogat, mai nou. Cred că cele trei arte se împletesc şi se potenţează reciproc. Căile nervoase ale creierului îşi dau înmiit energiile, zonele reverberează una într-alta. Pictura şi muzica, experienţa medicală influenţează, cu siguranţă, scrierea, conştient sau subconştient, atît la nivelul tehnic, cît şi la cel al expresiei. Cred în creatorul deschis şi implicat cultural. Se spune că aţi fost un martor mut al cenaclului. Participam mai puţin la discuţii, ascultam, am citit de trei ori. Cum vă pregăteaţi pentru cenaclu? Era un eveniment nu doar literar, ci şi monden, ca să spun aşa? Nu părea să fie un eveniment monden, ci literar. Era un mediu nou, complet diferit de ceea ce frecventam zilnic. Eraţi singurul de la Medicină care frecventa cenaclul? După cîte ştiu eu, da. Cred că eram singuru