FC Vaslui este echipa "mereu aproape". S-au investit cei mai mulţi bani, dar nu s-a câştigat nimic. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Deşi patronul Adrian Porumboiu (care a împlinit ieri 62 de ani) a investit masiv, FC Vaslui riscă să nu câştige nimic nici în acest sezon. "Galbenverzii" au părăsit cupele europene, au fost eliminaţi ruşinos în "16-imile" Cupei României de divizionara secundă FC Botoşani, iar în campionat, după 9 etape, ocupă locul 4 în clasament, la 7 puncte în urma liderului Steaua.
Adică şi-a compromis deja toate obiectivele! Jucătorii de la FC Vaslui au cele mai mari salarii din Liga I (Sânmărtean şi Dani Coman câştigă 400.000 de euro pe an), dar, cu toate acestea, moldovenii au fost până acum doar echipa "mereu aproape" de un trofeu.
Cei carel cunosc pe Adrian Porumboiu susţin că firea colerică a acestuia este cauza lipsei de rezultate. "Adrian e tot timpul cu fitilul aprins şi nu ştii când va exploda. Ia toate deciziile la nervi, de aceea face greşeli. El nu greşeşte când dă afară antrenorii, ci atunci când îi aduce! E foarte uşor de influenţat. Nu e un om ranchiunos, pe când eram la Vaslui, m-am certat o dată cu el şi am plecat, iar peste cinci minute mă suna şi îmi spunea Hai, mă, ce teai supărat, nu ştii cum sunt eu?. Adi acum te ceartă, iar după aceea te pupă! De câte ori s-a certat şi cu Viorel Hizo, iar acum l-a pus din nou antrenor! Porumboiu investeşte mult şi vrea rezultate, dar greşeşte că ia deciziile sub impulsul momentului", ne-a declarat ieri Ioan Sdrobiş, fost antrenor la Vaslui.