Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit Arthur Sulzberger, fostul director al New York Times

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Fostul director şi preşedinte general al New York Times, Arthur Sulzberger, iniţiatorul unor schimbări profunde la unul dintre dintre cele mai prestigioase ziare americane, a murit sâmbătă la vârsta de 86 de ani, relatează AFP.

Times a anunţat că Arthur Sulzberger a decedat la domiciliul său din Southampton, în statul New York (nord-vest), în urma unei lungi suferinţe din cauza unei boli.

Sulzberger, cunoscut mai mult în lumea presei ca "Punch", a condus ziarul menţionat între 1962 şi 1992. În acest timp, el a transformat New York Times într-una din cele mai populare şi influente publicaţii din lume.

Arthur Ochs Sulzberger a condus cotidianul timp de 34 de ani ca director al publicaţiei şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

El a preluat funcţia de redactor-şef al publicaţiei în 1963, în momentul în care cotidianul, influent şi respectat, se afla într-o situaţie financiară precară.

El a renunţat progresiv la conducere în anii '90, abandonând postul de redactor-şef şi director al publicaţiei în favoarea fiului său Arthur Ochs Sulzberger Jr în 1992, iar ulterior pe cel de preşedinte al Consiliului de Adminsitraţie al grupului în 1997.

Publicaţia a anunţat la 14 august numirea fostului patron BBC Mark Thompson în funcţia de preşedinte-director general.

Sub administraţia lui Arthur Sulzberger, cotidianul a devenit naţional, fiind distribuit din California şi până pe Coasta de Est şi aflându-se în centrul unui imperiu diversificat care include ziare, reviste, posturi de televiziune şi de radio, dar şi site-uri Internet.

În opinia lui Arthur Sulzberger, scrie Times în ediţia de sâmbătă într-un lung articol despre fostul său patron, este necesar ca o întreprindere de presă să poată să câştige bani pentru a-şi păstra o "voce puternică şi independentă".

Această independenţă s-a evidenţiat în mod special în 1971, cân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 22 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 34 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 41 minute
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până acum

News.ro acum 24 minute
Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineaţă la alegerile prezidenţiale. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 24 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 9 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 24 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°