Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul care a urmat unei nunţi de vis. Ce a păţit acest bărbat în luna de miere

Publicat in Ora de Iasi, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Un bărbat de 56 de ani, aflat în luna de miere alături de tânăra lui soţie, de origine tunisiană, spune că a trăit momente de groază, în loc să se bucure de concediul mult visat.

Paul Fitzpatrick se afla în prima zi a lunii de miere cu tânăra Mbarka, de 30 de ani, când a fost sechestrat şi jefuit de familia acesteia.

Bărbatul susţine că a fost ţinut prizonier 10 zile, timp în care a fost ameninţat că va fi torturat dacă nu le va da bani şi cardurile de credit.

El a fost nevoit să ceară de la banca toate economiile sale de o viaţă, aproximativ 20.000 de lire sterline. Rudele soţiei i-au luat şi hainele şi laptopul.

Paul a reuşit să scape în final şi s-a refugiat la Ambasada Marii Britanii, unde a primit ajutor ca să ajungă acasă.

Paul şi Mbarka s-au cunoscut anul trecut, în timp ce el se afla în vacanţă în oraşul Sousse, din Tunisia. Au avut o aventură, iar după ce a plecat, tânăra l-a sunat şi l-a convins să se întoarcă la ea. Cei doi s-au căsătorit în aprilie 2012.

După 5 zile de la nuntă, bărbatul s-a întors acasă ca să aranjeze detaliile pentru o lună de miere care ar fi trebuit să dureze 3 luni. I-a trimis soţiei sale bani, pentru chirie. După ce a revenit în Tunisia, aventura lui romantică s-a transformat insas în coşmar.

“A fost o înşelăciune şi eu am fost prost. Am crezut că mă iubeşte, dar nu eram decât o sursă de venit pentru ea”, declară Paul, conform www.stirileprotv.ro.

Un bărbat de 56 de ani, aflat în luna de miere alături de tânăra lui soţie, de origine tunisiană, spune că a trăit momente de groază, în loc să se bucure de concediul mult visat.

Paul Fitzpatrick se afla în prima zi a lunii de miere cu tânăra Mbarka, de 30 de ani, când a fost sechestrat şi jefuit de familia acesteia.

Bărbatul susţine că a fost ţinut prizonier 10 zile, timp în care a fost ameninţat că va fi torturat dacă nu le va da ban

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 35 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°