Un punct scos cu baftă ori cu arbitrul înseamnă orice, dar nu fotbal

Golul Stelei, din meciul cu Rapid, ar trebui să intre într-o Carte a Recordurilor în tandem cu un gol din prima secundă, dacă se va fi marcat vreodată unul. Altfel spus,un gol din primul şut, de la centru, de îndată ce arbitrul a fluierat începutul jocului. Un gol chiar din secunda unu însă nu-i posibil. Chiar şi şutul de la centru, în prima fază a unui meci, tot cere o lucrare de secunde. Cîteva, trei, patru, zece, dar nu sfîrşitul primei secunde. Fiindcă acesta e adevărul, Steaua a marcat spre finele ultimei secunde. Poate că se va găsi cineva să scrie povestea golurilor decisive, marcate sub presiunea fluierului de final. E materialul ideal pentru psihologi, pentru clarvăzători, pentru statisticieni, pentru iubitorii de miracole, pentru ideea de soartă şi, nu în ultimul rînd, pentru mecanica ciudată a unor confruntări pe viaţă şi pe moarte.

Un meci nul n-ar fi fost numai o nedreptate, ci şi subiect derivat al cărţii de care pomeneam mai sus, întrucît relaţia dintre noroc şi merit n-a fost nici ea cercetată în profunzime.

Golul din ultimele minute ale unui meci e comentat întotdeauna cu exaltări. Cronicarii au tendinţa să exagereze, pentru că nu mai e vorba de fotbal, ci de delir artistic. La noi, la români, e vorba şi de altceva, de sensul unor cuvinte, în relaţie ca de la cauză la efect cu modul în care considerăm începutul şi sfîrşitul unei trebi. Nu ştiu dacă există echivalenţe în alte limbi pentru formule de genul “e ca şi început” , “e ca şi terminat”. Şoselele noastre sînt ca şi terminate încă înainte de a fi începute. Şi nu doar şoselele. Avem o filozofie mai mult decît optimistă în ce priveşte măsurile. Cînd i-am arătat meşterului, care ne construia blocul pe banii noştri, nu ai statului, că unghiul dintre doi pereţi nu e drept, mi-a zis că e “suficient de drept”. Pen