Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Teodor Maghiar, primul rector al Universităţii din Oradea, condus pe ultimul drum

Publicat in Adevarul, duminică 30 septembrie 2012 ·

Teodor Maghiar, primul rector al Universităţii din Oradea, este condus, astăzi, pe ultimul drum. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus în holul bibliotecii Universităţii din Oradea, după care a urmat slujba. Sicriul a fost scos afară, unde sute de profesori, doctori, ingineri, reprezentanti ai administraţiei locale sau oameni de rând au luat parte la slujbă.

Slujba este ţinută de către un sobor de 40 de preoţi din Bihor şi Sălaj.Fostul rector al Universităţii din Oradea va fi înmormântat în cimitirul municipaul, acolo unde în urmă cu un an a fost inmormantata si soţia.

În vârstă de 76 de ani, Teodor Maghiar, primul rector al Universităţii din Oradea a decedat, vineri, la spitalul deţinut de către fiul acestuia. Bărbatul a fost găsit căzut pe jos, în locuinţă, de către un membru al familiei. Este cunoscut faptul că Teodor Maghiar suferă de probleme cardiologice, neurologice şi neuropsihice.

Teodor Maghiar este cercetat în procesul intentat în 2008 de DNA, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals intelectual, plus fals şi uz de fals material în înscrisuri oficiale. Acesta este acuzat că, în perioada ianuarie 2000 - ianuarie 2004, în calitate de rector al Universităţii Oradea, Maghiar Teodor ar fi întocmit şi trimis, în mod repetat, la Ministerul Educaţiei, situaţii statistice conţinând date nereale referitoare la numărul de studenţi, precum şi la alte persoane admise la studii pe locuri fără taxă, cunoscând că de numărul studenţilor depinde dimensionarea alocaţiei bugetare.

În decembrie 2010, Maghiar a fost condamnat în acest dosar de către Tribunalul Bucureşti, care i-a fixat o pedeapsă de 8 ani de închisoare, plus menţinerea sechestrului asigurator instituit de DNA asupra averii sale.

În octombrie 2011, recursul lui Maghiar a fost finalizat la Curtea de Apel Bucureş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 40 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 3 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°