Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu: ”Ştiu că politica e o curvă, dar nu dau banii înainte pe Oltchim”

Publicat in Adevarul, duminică 30 septembrie 2012 ·

Dan Diaconescu a spus duminică referitor la cazul Oltchim că nu vrea "să dea banii înainte", deoarece, conform documentelor semnate, are termen până în 2013 și a susținut că dacă va fi scos din licitație, avocații lui de la Londra îl vor da în judecată pe premierul Victor Ponta.

"Ştiu că politica este o curvă, dar nu vreau să dau banii înainte, vreau să dau banii totuși la semnarea contractului așa cum m-am angajat în ofertă. Eu sunt singurul dintre participanți care nu am spus că voi plăti banii în 2013, fiindcă mi se părea ridicolă acea clauză, eu am spus că voi plăti banii când voi semna contractul", a spus Dan Diaconescu într-o emisiune la B1TV.

Acesta a spus că a câștigat licitația, l-a salvat pe Ponta "și dânsul s-a putut lăuda în fața poporului român că a adus din nou bani de la FMI bazându-se pe această licitație" câștigată de el, când putea "să nu fie câștigată de nimeni și acordul cu FMI să se pulverizeze". Diaconescu a relatat cum, când încă nici nu fusese declarat oficial câştigător, adică nu semnase procesul-verbal de adjudecare a licitației, Ponta, în loc să îl felicite, a început să îl "certe". Realizatorul TV a precizat că l-a văzut pe Ponta "pe televiziunile ce se recepționau în interiorul OPSPI, care spunea: "".

"E prima oară pe toată planeta când premierul unei ţări, în urma unei lictații soldate chiar cu un succes, îl ceartă pe pe cel care a câștigat. A fost prima licitaţie televizată în direct, dar și o primă licitație în România care a câștigat-o cel care nu a dat şpagă", a precizat Diaconescu

Liderul PP-DD a mai explicat că "potrivit caietului de sarcini, scrie clar, plata se face la data finalizării privatizării, dar nu mai târziu de 14 februarie 2013, nu până luni" și a susținut că nu știe "de unde o fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 România va întâlni în optimi Olanda. Programul complet din această fază a întrecerii

Ziua Constanta acum 24 minute
La capătul ultimelor două partide din faza grupelor Campionatului European de fotbal din Germania, din grupa F, Cehia – Turcia 1-2 și Georgia – Portugalia 2-0, echipa națională a României și-a aflat adversarul din optimile competiției. Clasată pe lo

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 29 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 34 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°