In sistemul public de pensii nu este suficient doar sa fie aduse corectii in datoria explicita a pensiilor publice, ci este necesar sa se aplice politici in raport cu „datoria publica implicita”  in sistemul public de pensii. In aceste conditii, putem depasi faza in care sustenabilitatea financiara a sistemului public de pensii este atinsa doar prin ajustarea beneficiilor, ori a contributiilor. De altfel, s-a putut observa in ultimii ani ca ajustarile facute pe latura beneficiilor (pensiilor) au adus corectii temporare in bugetul public, dar nu au schimbat sistemul de pensii, a carui configurare depinde prea mult de alegerile electorale si prea putin de economie. Mai mult, interventiile in sistemul de pensii prin care s-a urmarit o echilibrare bugetara au fost contestate in instanta, asa incat efectul lor se estompeaza si ne reintoarcem la acelasi sistem de referinta.

Esecul de piata sau abordarea paternalista potrivit careia oamenii nu se gandesc decat la prezent si ca statul trebuie sa aiba grija de bunastarea lor viitoare, sunt argumentele invocate pentru a conserva sistemul public de pensii in forma actuala. Dar, comportamentul oamenilor care acorda mai multa importanta prezentului decat viitorului tine de perceptia lor asupra valorii in timp a banilor, sub influenta ratei dobanzii, neavand legatura cu sistemul public de pensii. Cat priveste esecul de piata, acesta este la fel de frecvent precum esecul statului. Ultimii ani nu au demostrat ca statul ar fi un debitor mai solvabil decat operatorii privati. Din contra. Statul se imprumuta la operatorii privati, fiind un bun debitor doar prin constrangere, nicidecum prin prisma rezultatelor sale financiare.

Schema pay as you go pe care se bazeaza pensiile publice este o datorie permanenta a carei achitare depinde de taxe si gradul lor de colectare.

Ca sa mentina solvabil sistemul, statul opereaza