Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a afirmat că "problemele din Universitate încep să se rezolve", fiind "un semnal pozitiv" faptul că profesorii şi studenţii români şi maghiari au participat împreună la deschiderea noului an universitar.
Leonard Azamfirei a declarat, luni, cu ocazia deschiderii noului an universitar, că participarea profesorilor şi studenţilor români şi maghiari deopotrivă la eveniment reprezintă "un semnal pozitiv, care vine din ambele părţi".
"Vom începe cursurile cu mai bine de 4.800 de studenţi, dintre care aproape 900 sunt studenţi în anul întâi, sunt boboci. Începem cu gânduri bune, pentru că se pare că problemele din Universitate încep să se rezolve, dovada este şi deschiderea pe care o facem acum unitar, aşa încât cred că este un an în care bobocii se numără frumos şi numărul lor este o bucurie pentru fiecare dintre noi. (...) Per total, am mers cu acelaşi număr de şcolarizare ca şi în anul anterior. Faptul că suntem împreună la deschiderea anului universitar cred că este un semnal pozitiv care vine din ambele părţi", a spus Azamfirei.
Potrivit rectorului, în acest an la UMF Târgu Mureş s-au înscris aproape 50 de studenţi străini. "Vin aici pentru că sunt nişte condiţii de învăţământ cu totul deosebite, comparativ cu alte centre şi pentru că avem un corp profesoral care îşi face datoria, ştie meserie şi ştie cum să predea", a afirmat rectorul.
Anul trecut, secţiile română şi maghiară au deschis separat anul universitar la UMF Târgu Mureş. Deschiderea oficială a anului universitar la UMF Târgu Mureş a avut loc la Palatul Culturii, însă în acelaşi timp reprezentanţii secţiei maghiare au apărut în faţa altor câteva sute de studenţi în amfiteatrul UMF.