Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni searã, pentru Realitatea TV, cã Executivul a fãcut "ceea ce trebuia" în cazul Oltchim, salutând existenţa unui plan B în cazul combinatului vâlcean.
"Eu salut faptul cã la finele acestui termen, din fericire scurt, Guvernul a fãcut ce trebuia sã facã, adicã sã înceteze orice legãturã directã sau indirectã cu Dan Diaconescu. Salut, de asemenea, şi faptul cã Victor Ponta şi Guvernul au elementele unui aşa-numit plan B", a spus el.
În opinia lui Antonescu, în procedura de privatizare a Oltchim au existat câteva aspecte "cel puţin excentrice", acesta sugerând că intenţiile lui Dan Diaconescu erau cunoscute.
"Nu înţeleg de ce, mai ales cunoscându-se intenţiile domnului Diaconescu, a fost o licitaţie deschisã, cu presã. Sunt şi eu un partizan al transparenţei, însã existã anumite lucruri pe care trebuie sã le faci într-un anumit fel, cu o anumitã sobrietate. În al doilea rând, lucrurile ar fi putut fi, în sensul acesta, tranşate mai repede. În ceea ce priveşte caietul de sarcini - aici, aşa cum şi primul-ministru spunea, liniile sale fundamentale au fost trasate de un consultant strãin, însã nu cred cã putea cineva împiedica Oficiul Participaţiilor Statului sã aducã elemente minimale care sã nu ne mai facã sã trecem prin ce am trecut, adicã prin aceastã zonã penibilã: hai, aratã-mi banii", a adãugat Antonescu.
Întrebat dacã pe perioada mandatului sãu de preşedinte interimar al României nu a fost informat cu privire la situaţia Oltchim, Crin Antonescu a precizat cã existã posibilitatea sã fi primit informãri, însã acestea nu au privit aspecte "de cãpuşealã".
"Nu aş vrea sã greşesc, pentru cã şi la Senat continui sã primesc informãri. În orice caz, dacã a fost vreuna, şi e posibil sã fi fost, ea nu avea în vedere lucrurile ca sã spun aşa nelalocul lor, de cãpuşealã, de corupţie din Oltchim,