Vedeta a schimbat zeci de rânduri de haine pe parcursul şedinţei foto care a durat mai bine de opt ore Adelina a stat căţărată pe stâncă mai bine de o oră După ce a stat aşezată pe stâncă, vedeta a stat iar cu frica în sân în momentul în care a trebuit să se aşeze pe o canapea, pe marginea muntelui Adelina a păstrat o amintire a momentului fotografiindu-se alături de iubitul ei, RăzvanAdelina Pestriţu a îmbrăţişat ideea de a merge pe Transfăgărăşan pentru şedinţa foto, însă a fost pusă în faţa unor situaţii nebănuite, la care nu s-ar fi gândit în veci, în momentul în care a plecat de acasă. Profesionistă convinsă, bruneta a acceptat cu zâmbetul pe buze toate ideile fotografului, în ciuda faptului că, de câteva ori, situaţiile s-au dovedit a fi extrem de incomode şI a stat cu frica în sân în repetate rânduri.
Vedetei aproape că i-a îngheţat sufletul în momentul în care a fost rugată să se aşeze pe o stâncă, iar în dreapta ei nu se afla altceva decât un hău, cât vedea cu ochii. Unde mai pui că, în această poziţie, n-a stat numai câteva minute, ci o oră întreagă: "Eu am rău de înlălţime, dar am vrut să fiu profesionistă şI să trec peste acest moment. Mi-a fost îngrozitor de frică, întrucât prăpastia era foarte adâncă. Asta ca să nu mai zic că mai bătea şI vntul", a povestit Adelina, pentru CANCAN.ro.
În ciuda faptului că a fost foarte încordată şI că avea inima cât un purice, bruneta a găsit puterea de a zâmbi, iar fotograful şI reprezentanţii firmei de haine s-au arătat cu adevărat mulţumiţi de prestaţia Adelinei, la sfârşitul zilei. Mai mult, lânga ea s-a aflat şI iubitul ei, Răzvn Ispas, care s-a dovedit a fi foarte grijuliu. În fiecare pauză a venit să o încurajeze şI să-i aducă un pahar cu apă, pentru a-şi linişti iubita.
Vedeta a schimbat zeci de rânduri de haine pe parcursul şedinţei foto care a durat mai bine de opt ore Adelina a stat căţăr