Pe parcursul anului 2011 au fost soluţionate de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalul Mureş, în primă instanţă un număr de 1.747 de cauze având ca obiect „legalitatea taxei privind emisiile de poluare provenite de la autovehicule”, reprezentând 41,63% din totalul volumului de activitate al secţiei, iar secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Târgu-Mureş 825 de cauze, reprezentând 28,39% din totalul volumului de activitate al secţiei, a anunțat, ieri, Anuța Liliac, purtător de cuvânt al Curții de Apel Târgu-Mureș. “Pentru primul semestru al anului 2012 numărul cauzelor soluţionate de Tribunalul Mureş în această materie a fost de 1.062 dosare, reprezentând un procent de 31,80% din totalul volumului de activitate, în timp ce la Curtea de Apel Târgu-Mureş au fost soluţionate 1.068 dosare, reprezentând un procent de 42,33 % din totalul volumului de activitate”, a precizat Anuța Liliac