Constanţa este o calitate. Iar Victor Ponta o are. Numai că este constant în acţiuni care nu fac bine nici celor din jur şi nu-i vor face bine nici lui însuşi. Este constant în atitudinea sa arţăgoasă faţă de Traian Băsescu, la fel, în obsesia faţă această singură idee de a-l îndepărta pe acesta din viaţa politică, la fel, în tendinţa de a denatura adevărul.
Imediat după anunţarea rezultatelor de la referendumul din 29 iulie, negru de supărare, premierul anunţa că nici măcar nu va mai participa la şedinţele C.S.A.T., ca şi când printr-o astfel de decizie i-ar face rău personal lui Traian Băsescu, nu instituţiilor statului, nu statului, nu populaţiei. Şi, cu superioritate, îi transmitea inamicului său politic că, dacă sunt documente importante, poate să i le transmită spre semnare. Cât despre deciziile pe care trebuie să le ia în C.S.A.T. împreună cu preşedintele, Victor Ponta răspundea ironic că în acest for“nu prea se vorbeşte mare lucru, vorbeşte Băsescu singur”.
Nu a trecut mult şi Victor Ponta a dovedit că este constant. Pentru a a poza în faţa autorităţilor europene în rolul pe care îl joacă în exterior – acela al jumătăţii pacifiste, constructive, deschise la dialog –, a făcut, totuşi, act de prezenţă în şedinţa C.S.A.T. din 27 septembrie. A ieşit, însă, de la Cotroceni după zece minute şi a anunţat presa că nu a fost de acord ca pe ordinea de zi – care, susţinea, i-ar fi fost transmisă cu doar 24 de ore înainte – să fie trecute documente prin care era înfiinţat “un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale”, cum îl numeşte primul-ministru. O instituţie care, pentru refacerea imaginii României în străinătate, urmasă funcţioneze sub forma unui oficiu din structura Administraţiei Prezidenţiale şi care să coordoneze Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene, Serviciile Publice de Radio ş
