Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până vine F-16, Armata vrea să facă lifting MiG-urilor 21

Publicat in Ziua Veche, luni 1 octombrie 2012 ·

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, i-a informat, luni, pe parlamentarii din comisiile de specialitate că MApN derulează un program de prelungire a resursei de zbor a actualelor avioane MIG 21 LanceR, aflate în exploatare, până în 2016 – 2017, când se preconizează că vor începe să fie utilizate viitoarele aparate ce vor fi achiziţionate de România, a declarat şeful Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, Costică Canacheu.

Ministrul Corneliu Dobriţoiu a prezentat luni comisiilor reunite de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor o informare privind procesul de achiziţie a avioanelor multirol pentru Armata Română.

‘Noi am alocat anul trecut, la dezbaterea bugetului, o sumă suplimentară pentru începerea programului de prelungire a resursei de zbor a MIG-ului şi am întrebat cum funcţionează programul. Anul acesta sunt şase (avioane MIG – n.r.) în revizie capitală, au fost patru. Am întrebat ce se întâmplă până în 2016 – 2017, când intră în exploatare celelalte. Programul (de prelungire a resursei de zbor a MIG-urilor – n.r.) este finanţat şi numărul necesar de avioane este şi va fi în funcţiune pentru misiunea de poliţie aeriană‘, a precizat, pentru Agerpres, deputatul democrat-liberal Costică Canacheu.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, i-a informat, luni, pe parlamentarii din comisiile de specialitate că MApN derulează un program de prelungire a resursei de zbor a actualelor avioane MIG 21 LanceR, aflate în exploatare, până în 2016 – 2017, când se preconizează că vor începe să fie utilizate viitoarele aparate ce vor fi achiziţionate de România, a declarat şeful Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, Costică Canacheu.

Ministrul Corneliu Dobriţoiu a prezentat luni comisiilor reunite de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor o informare privind procesul de achiziţie a avioanelor multirol pentru Armata Română.

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Mediafax acum 58 minute
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul M

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum 2 ore
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 36 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

SURSE Percheziţii ale Parchetului European la fermele de purcei ale nepoţilor lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD / E vorba de suspiciuni de fraudă cu fonduri europene de peste 1,2 milioane de euro

G4Media acum 2 ore
Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu (foto), senator şi secretarul general al PSD, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Percheziţiile au avut loc joi, 27 iunie 2

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Edi Iordănescu, în doliu! A murit imediat după meciul România-Slovacia

Cancan acum 41 minute
Clipe de coșmar pentru Edi Iordănescu, la scurt timp după ce România s-a calificat în optimile de la EURO 2024! Selecționerul Naționalei este în doliu. Din păcate, tragedia s-a produs la scurt timp după meciul România – Slovacia. Edi Iordănescu a pi

Un supliment anti-colesterol face victime în Japonia: 75 de decese suspecte

Mediafax acum 43 minute
Compania japoneză Kobayashi Pharmaceutical Co, care produce suplimente alimentare pe bază de drojdie roşie de orez (în general produse anti-colesterol), evaluează cazul a 76 de persoane care au murit, probabil, în urma utilizării produsului, relatea

Localităţi din două judeţe, sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină

Press Alert acum 49 minute
< p> Mai multe localităţi din judeţele Sălaj și Hunedoara sunt sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină. În localitățile Bobota, Ip, Măeriște, Marca, Camăr și Carastelec, județul Sălaj, meteorologii anunță, până la ora 15:30, averse torențial

Vremea

București
acum

31°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°