Poate vă mai amintiţi de memorabilul personaj din Sienkiewicz care făcuse jurămînt de castitate eternă în cazul în care nu reuşea să taie trei capete de păgîni deodată, şi care tăiase mulţi în decursul timpului, dar nu unul după altul, fiindcă că nu se aşezau la rînd? ICR, TVR şi FCN par că s-au aşezat la rînd ca să le ia guvernul Ponta capetele, cu o repeziciune uluitoare. Program, sau doar întîmplare? Aparţinînd categoriei care la 30 de ani aproba pe profesorul meu Jeffrey Sachs cînd ţinea la Harvard conferinţe despre cultura care trebuie să se autofinanţeze în faţa unei săli aiurite de directori de muzee din Europa- inclusiv Luvru- o să încerc azi o abordare mai puţin ortodoxă a acestui etern, deşi marginal, subiect de politici publice. Este cultura un domeniu predilect, unde rentele (subvenţiile de stat care aduc profit privat fără un beneficiu economic general) sînt justificate? Şi dacă răspunsul este da, rentele sînt inevitabile în cultură, cine ar trebui să beneficieze de ele şi pe cale putem stabili obiectiv cui le dăm şi cui le refuzăm?

Să încep cu TVR, subiect cunoscut mie de cînd mi-a revenit onoarea de a dispobiliza pe cei care anunţaseră poporul român că la Timişoara armata a tras în terorişti arabi, nu revoluţionari, şi a întrerupe pe dl. preşedinte Iliescu cînd pentru a mia oară ne vindea- deşi pentru prima oară cu posibilitatea de a fi întrerupt- teoria lui generală cum că ne-am meritat minerii. Pentru cine nu ştie, TVR a reuşit în ultimii zece ani să ajungă pe locul întîi din Europa dintre televiziunile publice la pierderea audienţei, întrecînd pînă şi Grecia la viteza cu care de la peste cinzeci la sută a căzut sub zece (Grecia închide TV publică). Toate televiziunile publice europene au pierdut după dereglementarea pieţei de televiziune, dar nimeni nu s-a prăbuşit ca TVR sub regimurile Nicolau, Sassu şi Giurgiu. Dar audienţa e doar un ele