Noua Dacia Sandero Stepway capitalizează succesul modelului precedent şi propune un design atrăgător, echipamente moderne, pentru a atrage un public mai larg. O nouă culoare este disponibilă şi pentru acest model: Bleu Azurite.
O dată cu reînnoirea a trei dintre modelele sale de bază, Dacia îşi consolidează avansul în materie de achiziţie inteligentă şi continuă să se adapteze la aşteptările clienţilor.
Dacia este una dintre mărcile cu cea mai rapidă creştere a vânzărilor din ultimele decenii, cu peste 2 milioane de vehicule vândute din 2004. În plus, Dacia dispune în prezent de cea mai tânără gamă din Europa.
Un design nou
Lansarea noilor Logan, Sandero şi Sandero Stepway marchează o evoluţie semnificativă în design-ul modelelor Dacia.
Noua identitate stilistică a Dacia evocă sentimentul general de calitate şi de forţă.
Partea frontală, dominată de emblema Dacia, poziţionată în centrul calandrului, este comună pentru toate modelele. Întregul ansamblu a câştigat în expresivitate datorită noului design al blocurilor optice faţă şi formei noi a grilei radiatorului.
Din profil, ambele vehicule dau o impresie de robusteţe, afirmată de flancurile sculptate, de pasajele evazate ale roţilor şi de linia fluidă a părţii superioare a caroseriei.
Un design interior mai atrăgător
Cele două noi modele inaugurează o nouă planşă de bord, în două nuanţe (în funcţie de model şi de versiune), funcţională şi cu un design modern. Conturul cadranelor este cromat (în funcţie de versiune), iar butoanele de comandă, de ultimă generaţie, sunt deosebit de funcţionale.
Conturul aeratoarelor, sigla de pe volan şi mânerul schimbătorului de viteze sunt cromate (în funcţie de nivelul de echipare). Faţada centrală a planşei de bord beneficiază de un ornament a cărui culoare (în funcţie de nivelul de echipare) este în armonie cu cea a mânerelor