Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trofeul Carpaţi la handbal feminin a revenit la Oradea după aproape două decenii de pauză

Publicat in Bihoreanul, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Înaintea turneului internaţional de handbal feminin de la Oradea, Trofeul Carpaţi, care se va desfăşura de vineri până duminică la Arena Antonio Alexe, comitetul de organizare al competiţiei, în frunte cu Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Pavel Mercea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, şi antrenorul echipei naţionale, Gheorghe Tadici, a susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat detaliile cu privire la desfăşurarea competiţiei.

Laude pentru Oradea

Prima dezvăluire a făcut-o preşedintele FRH, Cristian Gaţu, care a spus că Oradea a fost la concurenţă cu alte oraşe pentru găzduirea actualei ediţii a Trofeului Carpaţi, fiind fost aleasă şi din motive sentimentale. Mulţumind autorităţilor locale pentru organizarea Cupei European Handbal Federation (găzduită la Oradea cu câteva luni în urmă), Gaţu a sugerat totodată autorităţilor locale să sprijine o echipă de handbal feminin de top.

"Vin la Oradea pentru a doua oară în acest an, şi am ales acest oraş pentru că, deşi nu are echipă feminină de club, nu cred că orădenii se mulţumesc cu puţin. Cred că vor performanţă şi ar fi bine să apară o echipă de ligă naţională, cu identitate dacă nu locală, cel puţin românească, fără importuri, cum e la baschet sau volei. La finala Cupei EHF a fost o sărbătoare, pentru care trebuie să le mulţumesc autorităţilor", a spus preşedintele FRH.

"Condiţiile oferite de municipiul Oradea sunt foarte bune şi am găsit deschidere la toate nivelurile. E păcat însă că nu există aici o echipă de club feminină, dacă nu de Divizie Naţională, măcar de Divizia A. Şi mai în glumă, mai în serios, nu vom mai organiza Trofeul Carpaţi la feminin aici dacă nu va exista o echipă de club feminină. Există la Oradea un public dornic de spectacol sportiv de înaltă ţinută şi de handbal în special, şi atunci trebuie să le oferim posibilitatea să

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 28 minute
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 2 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 57 minute
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum o ora
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

HotNews acum 33 minute
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Rezultate alegeri locale 2024. Liberalul Călin Bibarţ a câştigat un nou mandat la Primăria Arad

HotNews acum o ora
Actualul primar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibar, a câştigat un nou mandat cu 28,47% din voturi (15.067), potrivit rezultatelor finale publicate de Biroul Electoral Municipal Arad, în timp ce pe locul doi s-a clasat candidatul ADU, deputa

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°