Ieri, peste 200 de sindicaliști ai Cartelului Alfa Constanța au protestat față de actuala putere care “nu și-a respectat angajamentele pe care le-a luat în perioada de opoziție”. Astăzi,peste 100 de membri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm protestează în fața sediului Ministerului Culturii. Ei au venit și cu un sicriu, simbolizând moartea cinematografiei în mandatul actualului ministru al Culturii, Puiu Hașotti. Sursa: Octavian Cocolos
Protestul de astăzi din fața ministerului Culturii a fost legat în primul rând de faptul că ministrul Puiu Hașotti intenționează să îl aducă la conducerea Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Distribușie și Exploatare a Filmelor pe Maxim Meca care a mai fost director al regiei și de activitatea căruia se leagă “cea mai rea perioadă a instituției”, după cum susțin protestatarii.
Sindicaliștii au venit “înarmați” cu un sicriu, bannere, colivă și lumânări. Ei cer demisia ministrului dar și menținerea salariului și păstrarea locurilor de muncă și stoparea procedurilor de trecere a unor cinematografe din administrarea RADEF în cea a autorităților locale.
Revendicările sindicaliștilor constănțeni
Liderii sindicali ai Cartelului Afla Constanța au protestat ieri din cauza faptului că “atunci când se afla în opoziție, coaliția de guveranre a promis modificarea în regim de urgență a legislației dialogului social, crearea de locuri de muncă și privatizări serioase”.
Vicepreşedintele Cartel Alfa Toader Paraschiv, aflat la Constanţa a acuzat dur guvernul Ponta că a uitat de partenerii sociali.
CITIȚI ȘI: Primele proteste sindicale împotriva guvernului Ponta