Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trimitere frauda fonduri europene POSDRU inculpat arestat

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BUTURUGĂ IULIAN - MARIUS, reprezentant al S.C. Buturugă, Militaru & Asociaţii SPCJ S.R.L. (preschimbată ulterior în S.C. Buturugă & Asociaţii SPCJ S.R.L.), în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: - folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată (4 acte materiale), - tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată (3 acte materiale), - tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (3 acte materiale), - infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată (4 acte materiale), - participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată ( 7 acte materiale), - fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (189 de cate materiale). În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada 2010-2011, inculpatul Buturugă Iulian Marius, în calitate de reprezentant al S.C. Buturugă, Militaru & Asociaţii SPCJ S.R.L. (preschimbată ulterior în S.C. Buturugă & Asociaţii SPCJ S.R.L.), a prezentat Organismelor Intermediare Regionale pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 50 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 30 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum o ora
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°