Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foştii directori ai Hidroelectrica ar putea fi buni de plată pentru daunele aduse companiei

Publicat in Ziarul Financiar, joi 4 octombrie 2012 ·

Administratorul judiciar al Hidro­electrica, firma Euro Insol, cere acţionarilor companiei de stat să aprobe iniţierea unor acţiuni în răspundere pentru daune împotriva ultimilor trei directori generali ai pro­ducătorului de electricitate, respectiv Traian Oprea, Mihai David şi Constantin Trihenea. Următoarea Adunarea Generală a Acţio­narilor Hidroelectrica este programată pentru 31 octombrie, potrivit convocatorului.

Producătorul de energie deţinut de Ministerul Economiei a intrat în insolvenţă în 20 iunie şi de atunci se află în administrarea judiciară a firmei Euro Insol. Compania este în insolvenţă din cauza vânzărilor de energie către "băieţii deştepţi", a managementului deficitar, secetei prelungite, dar şi a altor factori, conform unui raport al Euro Insol.

Producătorul de electricitate a pierdut 1,1 mld. euro în perioada 2006-2012 din vânzarea energiei prin contracte directe. Oprea a fost director general la Hidroelectrica în perioada 2003-2009, după care a fost înlocuit cu Mihai David, care a demisionat în decembrie 2010.

Atât Oprea, cât şi David au părăsit com­pania în urma unor declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu. Băsescu a spus despre Oprea că a prelungit contractele de vânzare directă a energiei. În privinţa lui David, şeful statului a afirmat că a fost susţinut de Sorin Ovidiu Vântu, prin Mircea Geoană, pentru a prelua conducerea companiei.

Trihenea a fost numit director al com­paniei în decembrie 2010 şi a demisionat în de­cembrie 2011, invocând motive personale. Hi­droelectrica este condusă în prezent de Ştefan Gheoreghe, fost director în CEZ România.

Guvernul a promis FMI că va publica prospectul de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile Hidroelectrica în maximum trei luni după ce compania va ieşi din insolvenţă şi că oferta va fi lansată o lună mai târziu. Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroele

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum 59 minute
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 55 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Atac cu cuțitul la metrou. Trei persoane au fost rănite

Ziare.com acum 11 minute
Trei persoane au fost rănite, duminică, 26 mai, într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, informează autoritățile, potrivit presei internaționale. Agresorul a fost identificat după câteva ore de investigații și se află în arest. Vi

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°