Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele PDL Harghita spune că i-a propus Elenei Udrea să candideze într-un colegiu din Harghita

Publicat in Romania Libera, joi 4 octombrie 2012 ·

Preşedintele PDL Harghita, Adrian Trif, spune că i-a propus fostului ministru al Dezvoltării şi Turismului Elena Udrea să candideze pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 5 din judeţul Harghita, colegiu în care a fost ales deputat ministrul de Interne, Mircea Duşa, transmite corespondentul Mediafax.

Preşedintele PDL Harghita, Adrian Trif, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că a luat decizia de o invita pe Elena Udrea să candideze în Colegiul 5, aflat în zona de nord a judeţului, întrucât este nemulţumit de activitatea deputatului care îl reprezintă, ministrul de Interne, Mircea Duşa.

"I-am propus Elenei Udrea să candideze în judeţul Harghita, într-o zonă în care a reuşit să aducă speranţa în casele oamenilor. Este vorba de Colegiul 5 din judeţ, colegiu care l-a trimis în Parlament pe actualul ministru de Interne, Mircea Duşa. PSD-istul Mircea Duşa nu a reuşit să facă în două mandate de deputat şi pe două fotolii de ministru niciun sfert din lucrurile bune pe care le-a făcut Elena Udrea pentru Topliţa, Borsec şi comunele din împrejurimi", a spus Adrian Trif.

El a afirmat că "Mircea Duşa a preferat ca zona să fie ocolită de investiţii, pentru a-i manipula pe oameni cu slogane naţionaliste de doi bani".

În schimb, despre Elena Udrea, Adrian Trif a afirmat că se numără printre puţinii politicieni care au reuşit, în ultimele două decenii, să pună rezolvarea problemelor comune ale românilor şi maghiarilor din Harghita "deasupra oricăror discursuri naţionaliste sterile", exemplificând cu investiţiile făcute de fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului în centrul balnear şi pârtia de schi din Borsec, precum şi în reabilitarea centrului staţiunii şi infrastructurii edilitare din oraş.

Preşedintele PDL Harghita a mai spus că vineri va discuta personal cu Elena Udrea, susţinând că aceasta urmează să dea un răspuns oficial invitaţiei lans

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În mod neobișnuit, trei sisteme de AI au picat simultan

HotNews acum 36 minute
ChatGPT, Claude şi Perplexity au avut toţi trei probleme de funcţionare marţi în acelaşi timp, în ceea ce pare să indice o problemă globală de infrastructură. Inteligența artificială (AI)Foto: JIRAROJ PRADITCHAROENKUL / Alamy / Alamy / Profimedia Ma

Filipine: Vulcanul pe de Muntele Kanlaon erupe, aruncând spre cer o coloană de cenuşă de cinci kilometri

News.ro acum o ora
Sute de locuitori din apropierea Muntelui Kanlaon din Filipine au primit ordin de evacuare, marţi, după ce vulcanul a erupt, trimiţând spre cer o coloană de cenuşă cu o înălţime de cinci kilometri, care a provocat anularea a zeci de zboruri, scrie C

SUA: Biden se va întâlni cu Zelenski în Franţa şi la G7 în Italia

HotNews acum 2 ore
Preşedintele SUA Joe Biden se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja festivităţilor celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia, apoi la summitul G7 din Italia, a anunţat marţi Casa Albă la scurt timp după plecarea

Alcaraz trece de Tsitsipas într-o confruntare uşor încinsă în sferturile de finală de la Paris

Mediafax acum o ora
Alcaraz a fost considerat favorit pentru acest meci şi din simplul motiv că fanii de la Paris au văzut această confruntare şi anul trecut, iar victoria spaniolului a fost destul de clară. Succesul spaniolului face ca acesta să nu fi pierdut niciodat

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 9 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Parlamentul sloven recunoaşte Palestina

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sloven a adoptat marţi un decret prin care recunoaşte Palestina, o lovitură de teatru după ce coaliţia aflată la putere a decis să acţioneze în forţă şi să respingă o moţiune a opoziţiei, relatează AFP. Slovenia recunoaşte Palestina, dup

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 10 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Slovenia recunoaște statul Palestina

HotNews acum 8 ore
Slovenia a devenit cea mai recentă țară din Uniunea Europeană care a recunoscut statul palestinian independent după ce parlamentul său a aprobat decizia marți, respingând apelul la un referendum pe această temă din partea celui mai mare partid de op

Calendar Ortodox Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi, 5 iunie

Ziua Constanta acum 36 minute
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului. Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/26°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°