Orăşelul Copiilor a marcat, printr-un spectacol de muzică şi dans, deschiderea oficială a celor 12 cursuri gratuite, care se desfăşoară în incinta instituţiei
Aceste cursuri gratuite sunt posibile datorită parteneriatului încheiat la începutul lunii septembrie între Orăşelul Copiilor şi Palatul Copiilor Oradea.
Dă click pentru a vedea mai multe fotografii!
Astfel, în baza acestui protocol Orăşelul, pune la dispoziția copiilor sălile de curs, iar Palatul Copiilor Oradea vine cu profesori talentaţi, care îi vor iniţia pe cei mici în tainele dansului, ale muzicii, teatrului, artei fotografice, modelajului în lut sau îi vor ajuta să înţeleagă fenomenele misterioase şi minunile naturii. Interesul copiilor şi al părinţilor pentru aceste cursuri a fost şi este unul foarte crescut. Rândurile amfiteatrului din incinta Orăşelului au fost ieri arhipline, atât de copiii care s-au înscris deja la aceste cursuri gratuite, cât şi de cei care încă doreau să se înscrie. „Interesul pentru a participa la cursurile gratuite este foarte mare. Astfel, o singură profesoară, cea care este îndrumătoarea cursului de dans are deja înscrişi 120 de copii", a spus coordonatoarea activităţilor din Orăşelul Copiilor, consilier Mihaela Dindelegan. Astfel, profesorii îndrumători de la cele 12 cursuri gratuite, şi nu numai, au prezentat publicului rezultatele activităţii lor de zi cu zi, prin spectacolele de dans modern, gimnastică, canto, puse în scenă spre încântarea celor prezenţi în amfiteatru, care i-au răsplătit cu multe aplauze.