„Cum vrei s-o naşti: vie sau moartă?”, a întrebat-o scurt doctoriţa, la naştere. Mama, aproape să leşine acolo, pe masă. „Păi vezi şi tu că are şase luni jumate. Dacă alegi să trăiască, vei naşte oricum un avorton”. Mariana Blaga era doar o copilă, avea 18 ani, credea că dragostea ei de mamă va dărâma şi munţii. „Să trăiască, orice ar fi”, a răspuns, fermă. Şi aşa s-a născut Alexandra, cu titlul de „avorton”. Nici 900 de grame n-avea. 

„Era mai mică decât o pâine, dar atât de puternică, că mereu o lăsa pe asistentă cu gura căscată. O ţinea într-o mână şi cu cealaltă îi dădea biberon şi striga: ia uite la ea, nici măcar nu e înregistrată şi cu ce poftă poate să tragă din biberon!”, îşi aminteşte mama. Căci pe fetiţa ei n-o înregistraseră în scripte, la fel ca pe toţi copiii. Au trecut-o în documente abia peste o lună, când a luat un kilogram. Şi de abia atunci a început ea să existe, oficial. Dar tot o ţineau la incubator, crezând că moare.

„Ziceai că e un copil-robot, la câte fire ieşeau din ea. Avea fire în cap, fire în genunchi, fire în mâini şi o atelă, să-i stea mâna dreaptă. Şi apoi a făcut infecţie la stomac şi, pe lângă toate firele alea, îi mai băgaseră şi un furtunaş în burtă, să-i dea tratamentul pe acolo. Atunci a fost rău, rău de tot, că a venit doctoriţa la mine şi mi-a spus: dacă nu-şi revine până mâine dimineaţă, ia-ţi adio de la ea. Şi m-am speriat şi am plâns tare atunci, că tot vedeam în spital murind prematuri mai mari şi mai sănătoşi decât ea”, mai spune mama.

Dar a doua zi Alexandra era tot acolo, mirată, cu ochii mari deschişi. Trecuse, poate, hopul vieţii ei. Aşa au crezut şi părinţii, zicându-şi că de aici încolo totul va fi bine. Şi într-adevăr, o vreme au fost aproape fericiţi în căsuţa lor cârpită cu pământ şi lemne din Vidra de Ilfov. Mai târziu, când copila a împlinit opt luni, părinţii au realizat că pri