Pompierii au fost nevoiţi să folosească apa adusă din tulumbe şi din Dâmboviţa ca să poată stinge incendiul izbucnit în cartierul Confort City acum câteva zile. Cel puţin o sută de apartamente au avut de suferit, pagubele fiind considerabile. Locatarii sinistraţi sunt cazați acum la hotelul primarului. Cert este că vina pentru tragedia produsă se împarte între autoritățile locale și dezvoltator.
Potrivit legii, vina pentru incidentul care a avut loc în cartierul rezidențial este împărțită între arhitectul-șef al județului Ilfov, dezvoltator, dar și inspectorii în construcții.
Arhitectul-șef al orașului Popești-Leordeni. Autorizația a fost întocmită de arhitectul-șef. Autorizația trebuia să prevadă scenariul unei situații de urgență, cu atât mai mult cu cât era vorba de un număr mare de apartamente și apartamentele de la etajul superior erau din lemn. Era la latitudinea arhitectului-șef să solicite sau nu aviz de la Inspectoratul pentru Situații de Urgența. Nesolicitând avizul, și-a asumat responsabilitatea comportării imobilului la o situație de urgență.
Dezvoltatorul. Dacă autorizația prevedea hidrantul de incendiu, era în obligația dezvoltatorului să asigure funcționarea lui. Dacă autorizația prevedea o cale de acces rapidă la imobil, era în responsabilitatea dezvoltatorului să organizeze parcarea astfel încât să nu o stânjenească.
Comisia de recepție (Aceasta este alcătuită din reprezentanți ai primăriei, ai Inspectoratului de Stat în Construcții). Dacă autorizația prevedea hidrantul de incendiu, funcționarea acestuia trebuia să fie verificată de comisia de recepție la recepția imobilului. Același lucru pentru calea de acces la imobil, dacă era prevazută în autorizație.
Materialele. Atât lemnul cât și polistirenul sunt materiale inflamabile și nu sunt potrivite pentru imobile mari. Multe din blocurile recent termoizolate termic sunt supuse