Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titus Corlățean a discutat cu Laura Kovesi, înainte de detașarea acesteia la Misiunea României pe lângă UE

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 octombrie 2012 ·

Laura Codruța Kovesi a fost numită în postul de înalt reprezentant al Ministerului Justiției la Bruxelles, la Misiunea Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, a confirmat, azi, ministrul Titus Corlățean.

Corlățean a precizat că la numirea în această funcție, prin detașarea la MAE, pe o perioadă de trei ani, s-a luat în calcul recomandarea Ministerului Justiției și a ministrului Justiției, în baza consimțământului scris al lui Kovesi.

Ministrul a precizat că la Misiunea României la UE nu sunt doar diplomați de carieră, ci și reprezentanți ai unor instituții, care promovează interesele României economice, politice și privind reforma justiției.

Detașarea în MAE are acordul CSM și urmează să primească avizul ORNISS, a mai spus șeful diplomației române.

Corlățean a precizat că nu a discutat cu președintele Traian Băsescu înainte de a lua această decizie, dar a avut o discuție cu Laura Kovesi, înainte ca aceasta să accepte detașarea pe postul de la Bruxelles, pentru că are întotdeauna discuții cu cei care acceptă posturi în instituția pe care o conduce.

Există un consimțământ mutual, verbal și scris, în urma acestei discuții prealabile și, ca orice reprezentant al unui minister în străinătate, Kovesi va ține cont de politicile promovate de statul român, va avea un mandat pe care îl va duce la îndeplinire și va ține cont de indicațiile pe care le primește în acest sens, a precizat ministrul. Ea se va subordona în primul rând șefului Misiunii României la UE, Mihnea Motoc.

Corlățean a precizat că a trecut peste evaluările sale, pe care le-a avut și „poate le va mai are”, pentru că are un temperament pozitiv și este vorba despre „interese superioare” și „avem capcitatea de a merge în această direcție”.

„Dacă avem, totuşi, capacitatea, şi eu asta am înţeles din discuţia ministrului Justiţiei cu doamna Kovesi, avem capacitatea de a me

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 41 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 49 minute
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 9 minute
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 7 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

VIDEO Accident grav în Slovacia/ Un tren s-a ciocnit cu un autobuz, sunt 4 morți și 5 răniți

G4Media acum 56 minute
Un tren care călătorea din capitala cehă Praga spre capitala ungară Budapesta s-a ciocnit joi cu un autobuz în sudul Slovaciei, iar accidentul s-a soldat cu cel puțin patru oameni morți și cinci răniți, au declarat oficialii, scrie AP Peste 100 de p

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 7 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum o ora
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vremea

București
acum

27°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°