New York Times dezvăluie acţiunile din umbră ale atot-puternicului general Qassim Suleimani, comandantul forţei Qods, a Gardienilor Revoluţiei din Iran, în crearea haosului în Irak, în susţinerea lui al-Assad.
Când un înalt responsabil al serviciilor secrete irakiene s-a dus la Teheran în vara anului 2007 pentru a întâlni lideri iranieni, a înţeles rapid cine era însărcinat cu politica Iranului faţă de vecinul său din vest. Nu preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, ci Qassim Suleimani, comandantul forţei paramilitare din umbră, Qods. El a explicat că era „singurul abilitat pentru acţiunile iraniene în Irak". Cu încrederea care vine din susţinerea ayatollahului Ali Khamenei, ghidul suprem al Iranului, generalul Suleimani este antiteza bombasticului preşedinte iranian. În prezent general de divizie, cel mai înalt grad în cadrul Gardienilor Revoluţiei islamice, după promovarea de anul trecut, el a fost creierul celor două iniţiative centrale de politică externă a Iranului - exercitarea şi extinderea influenţei Teheranului în politica internă a Irakului şi furnizarea susţinerii militare pentru preşedintele sirian, Bashar al-Assad.
Rezervat şi puţin cunoscut, Qassim Suleimani este responsabilul iranian pentru politica Teheranului în Irak şi Siria, un rol care l-a pus adesea în conflict cu politica americană în regiune. Declasificarea recentă a unor documente relevă rolul generalului iranian şi acţiunile armatei americane în timpul războiului din Irak faţă de agenţii iranieni aflaţi sub controlul acestuia. Comunicările lor cu Suleimani şi discuţiile interne dezvăluie persistenţa generalului în executarea obiectivelor internaţionale ale Teheranului. Într-o scrisoare trimisă în 2008 secretarului de atunci al Apărării, Robert Gates, generalul David Petreus îl descria pe Suleimani drept „o figură cu adevărat diabolică".
Petreus a încercat, prin intermedi
