Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele tehnici în ortopedie şi traumatologie, dezbătute la Timişoara

Publicat in Timpolis, joi 4 octombrie 2012 ·

Timişoara se pregăteşte de o conferinţă euroregională, care va aduce aici somităţi ale lumii medicale naţionale şi internaţionale, axată pe dezbateri privind ultimele tehnici în ortopedie şi traumatologie.

Organizatorul Conferinţei Euro­re­gionale „Tehnologii moderne în orto­pedie şi traumatologie”, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Orto­pe­diei Timişoara, prof. dr. Dan V. Poena­ru (foto), totodată, şeful Clinicii II de Ortopedie şi Traumatologie Timişoara, spune că până acum şi-au confirmat par­ticiparea aproape 200 de medici spe­cialişti din ţară, dar şi din Ungaria, Ser­bia, Franţa, Germania, Polonia, Israel, Rusia. Prof. dr. Dan Poenaru mai spune că printre cei care şi-au anunţat sosirea la evenimentul de la Timişoara, din zilele de 2 şi 3 noiembrie, sunt spe­cialişti de anvergură mondială: Wil­helm Friedl, din Germania, Toth Kal­man si Endre Varga, din Unga­ria, Ma­rius Scarlat, din Franţa, Er­win Su­cher, din Israel, Milorad Mit­kovic şi Saşa Milenkovic, din Serbia, Alexandr Laka şi Alexandr Gubin, din Rusia.

Conferinţa, care va avea loc în zile­le de 2 şi 3 noiembrie, va dezbate ur­mătoarele tematici: tehnologii moder­ne în tratamentul herniei de disc; manage­mentul terapeutic complex al plăgilor în ortopedie; cupluri de frecare actuale în artroplastie şi metode altenative de tra­tament în orotopedie –Tehnica Ilizarov.

„Participarea la conferinţă este benefică pentru toţi invitaţii, pentru că îi ajută să se menţină la curent cu ultimele progrese în domeniul orto­pediei, putând fi stabilită o colaborare cu experţi în domeniul ortopediei din Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă”, mai spune Dan Poenaru.

Timişoara se pregăteşte de o conferinţă euroregională, care va aduce aici somităţi ale lumii medicale naţionale şi internaţionale, axată pe dezbateri privind ultimele tehnici în ortopedie şi traumatologie.

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 44 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum o ora
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 5 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 3 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 9 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 8 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 3 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°