Magazinul va avea aproximativ zece angajaţi
Deşi iniţial avansase ziua de 9 octombrie pentru deschiderea showroomului din Braşov, retailerul online de electronice eMag a anunţat, ieri, că deschiderea oficială a magazinului va avea loc pe 11 octombrie, adică două zile mai târziu. Investiţia în noul magazin se ridică la circa 50.000 de euro, conform lui Radu Apostolescu, unul dintre acţionarii companiei.
Noul magazin este situat pe strada Nicolae Titulescu. Acesta va avea circa 10 angajaţi. Compania mai deţine puncte fizice de vânzare şi prezentare la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Craiova, Constanţa, Cluj şi Ploieşti.
Practic, showroom-ul de la Braşov este prima investiţie finalizată de când societatea a fost preluată de sud-africanii de la Naspers, tranzacţie realizată la finele lunii iulie, odată cu intrarea în forţă în acţionariat, cu 70%, a grupului amintit. Magazinul va avea aproximativ zece angajaţi
Deşi iniţial avansase ziua de 9 octombrie pentru deschiderea showroomului din Braşov, retailerul online de electronice eMag a anunţat, ieri, că deschiderea oficială a magazinului va avea loc pe 11 octombrie, adică două zile mai târziu. Investiţia în noul magazin se ridică la circa 50.000 de euro, conform lui Radu Apostolescu, unul dintre acţionarii companiei.
Noul magazin este situat pe strada Nicolae Titulescu. Acesta va avea circa 10 angajaţi. Compania mai deţine puncte fizice de vânzare şi prezentare la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Craiova, Constanţa, Cluj şi Ploieşti.
Practic, showroom-ul de la Braşov este prima investiţie finalizată de când societatea a fost preluată de sud-africanii de la Naspers, tranzacţie realizată la finele lunii iulie, odată cu intrarea în forţă în acţionariat, cu 70%, a grupului amintit.