Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va cere, vineri, Comisiei Europene permisiunea acordării unui împrumut pentru demararea activităţii combinatului Oltchim, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, precizând că aceasta ar fi "varianta secundară" pentru soluţionarea problemei.
"Am contactat neoficial Cabinetul comisarului Almunia (n.r. - Joaquín Almunia, comisarul european pentru concurenţă) şi mâine dimineaţă de la Ministerul Economiei va porni solicitarea pentru permisiunea de a acorda un împrumut în condiţiile prevăzute de legislaţia europeană pentru repornirea Oltchim, însă varianta cu împrumutul aprobat de Comisia Europeană este varianta secundară.
Varianta principală ar fi aceea de a continua creditarea, în condiţiile strategiei de restructurare, astfel încât băncile şi creditorii care dau şi vor da în continuare bani la Oltchim pentru salarii şi repornire să aibă garanţia că îşi recuperează acei bani", a afirmat Victor Ponta, aflat în vizită la Bratislava, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă repornirea Oltchim la o capacitate de 60 la sută presupune disponibilizări sau şomaj tehnic, premierul a respins această variantă, susţinând că Oltchim îşi va relua activitatea treptat.
"Nu, nu disponibilizări. Asta presupune o repornire treptată şi în mod sigur toţi cei care sunt angajaţi în acest moment, unii dintre ei vor lucra în program complet, alţii pe măsură ce se repornesc secţiile, se reîntorc la lucru, dar salariile, fie că vorbim de acea posibilitate pentru cei care nu au încă repornite secţiile, de acei 75 la sută pe care îi primesc din salariu, fie că vorbim de un alt plan, important este că salariile pe august şi septembrie trebuie de asemenea plătite şi vor fi plătite", a precizat Victor Ponta.
Autorităţile vor prezenta planul de salvare al Oltchim cel târziu vineri, 5 octombrie, a declarat joi, la conferi