ZIUA de Constanţa prezintă o parte din discuţiile avute în şedinţa secretă a Judecătoriei Constanţa, instanţă care a decis arestarea campionului pentru 29 de zile
Ieri, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis menţinerea în arest a lui Iulian Marius Ursoi, de 40 de ani, din Constanţa, campion la kick-boxing, cercetat pentru presupusa săvârşire a trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi a celei de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Decizia a fost luată în completul prezidat de Iulia Cezara Suciu şi format din Antoaneta Ardeleanu şi Marinela Mitan. Având în vedere numărul mare de persoane care doreau să asiste la judecarea recursului, magistraţii au hotărât tranşarea dosarului în şedinţă secretă.
Conform datelor puse la dispoziţie de Portalul instanţelor de judecată, pe data de 2 octombrie, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 25108/212/2012, având ca obiect „propunere de arestare preventivă a inculpatului", unde Iulian Marius Ursoi a avut calitatea de inculpat. În şedinţă secretă, completul prezidat de Lavinia Mihaela Cârciumaru a decis arestarea campionului pentru 29 de zile. Pentru că a avut această posibilitate, Iulian Marius Ursoi a atacat cu recurs decizia Judecătoriei. Ieri, completul prezidat de Iulia Cezara Suciu şi format din Antoaneta Ardeleanu şi Marinela Mitan a decis ca Ursoi să rămână în spatele gratiilor. În continuare, ZIUA de Constanţa prezintă o parte din discuţiile avute în şedinţa secretă a Judecătoriei Constanţa, instanţă care a decis arestarea campionului pentru 29 de zile. În spatele uşilor închise, avocata Aurica Nasta Grigorescu, fost magistrat, a spus în apărarea clientului său, Iulian Marius Ursoi, că pentru luarea măsurii arestării preventive a unei persoane trebuie examinate în ce măsură au fost administrate în cursul cercetării penale probel