Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: "Am rezerve faţă de serviciile de informaţii, cu şefi cu tot"

Publicat in Adevarul, duminică 7 octombrie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbãtã searã la Antena 3 cã are rezerve faţã de serviciile de informaţii şi faţã de şefii acestora, pentru cã nu au fost spulberate încã anumite îndoieli acumulate la adresa lor.

'Cât am fost preşedinte interimar nu mi-am putut forma o idee, dacã serviciile sunt sau nu obediente preşedintelui, numai cã e foarte clar cã în România, de 20 de ani, nu a existat suficientã voinţã din partea politicienilor, din partea celor care au condus, de a şti mereu şi de a controla mereu democratic ce fac serviciile acestea şi, pe de altã parte, în aceste condiţii ele au jucat şi joacã un rol din ce în ce mai puternic, hipertrofiat, politic şi economic. Am rezerve faţã de servicii, cu şefi cu tot', a afirmat Antonescu.

El a susţinut cã nu este mulţumit de prestaţia celor doi şefi de servicii de informaţii (SRI şi SIE), pentru cã aceştia nu au dorit sau nu au putut sã spulbere toate îndoielile care s-au adunat în jurul serviciilor.

'Aceşti oameni trebuie sã spunã 'noi ne ocupãm cu asta şi numai cu asta, toate suspiciunile sunt neîntemeiate', şi aici trebuie sã vinã cu argumente, lucru care ar face sã nu mai avem noi problema cine controleazã pe cine', a spus Antonescu.

El a adãugat cã, atunci când va fi modificatã Constituţia, trebuie analizat şi aspectul controlului parlamentar faţã de serviciile de informaţii.

'Nu uitãm cã şi acum, din punct de vedere formal şi legal, serviciile speciale, de informaţii, sunt sub control parlamentar, sunt nişte comisii speciale, existã nişte rapoarte anuale pe care trebuie sã le dea în faţa plenului Parlamentului aceste servicii. Cât este realitate şi cât este formã fãrã fond, aici cred cã ştim cu toţii, s-a ajuns chiar la formula anecdoticã cã serviciile supravegheazã Parlamentul, şi nu acele comisii, serviciile. Pânã la urmã, indiferent cui ar fi subordonate serviciile, esen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSAT se reunește în ședință. Printre subiectele, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina

Ziua Constanta acum 39 minute
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, joi, în şedinţă la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se analiza privind posibilitatea transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda şedinţe

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Emiratele Arabe Unite urmează să fie ”magnetul bogăţiei” numărul 1 din lume, arată un nou raport

News.ro acum o ora
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să devină principalul magnet de bogăţie din lume pentru al treilea an consecutiv, potrivit unei cercetări realizate de Henley Private Wealth Migration Report, transmite CNBC. Micuţa naţiune din Golf sr urma să înre

Prognoza meteo pentru Constanța, 20 iunie 2024

Ziua Constanta acum 47 minute
Prognoza meteo pentru Constanța, joi, 20 iunie 2024, indică o zi în mare parte înnorată, cu o temperatură maximă de 31°C. Deși cerul va fi acoperit de nori pe parcursul zilei, precipitațiile vor fi inexistente, cu o probabilitate de 0%. Umiditatea v

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Euro 2024. Scoţia rămâne în viaţă cu o remiză 1-1 cu Elveţia

Mediafax acum 30 minute
Dornică să se revanşeze pentru eşecul cu 5-1 în faţa Germaniei, Scoţia a fost încurajată de mii de fani şi a avut un start perfect, când şutul lui Scott McTominay din minutul 13 a fost deviat în poartă de fundaşul elveţian Fabian Schar. Avantajul a

Mersul pe jos de trei ori pe săptămână "aproape înjumătăţeşte" reapariţia durerilor lombare - studiu

News.ro acum 2 ore
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a calma durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariţie a acestora, potrivit primului studiu de acest gen. Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lom

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 2 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Washingtonul afirmă că a "distrus" două situri houthi în Yemen

News.ro acum 3 ore
Armata americană a anunţat miercuri seară că a lovit două situri houthi din Yemen, inclusiv un centru de comandă, după o serie de atacuri în ultimele zile ale acestor rebeli yemeniţi împotriva unor nave care se deplasau în Marea Roşie şi în Golful A

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

23°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°