A fost de ajuns să vedem, în septembrie, cum inflaţia îşi arată iar dinţii, ca să începem să ne întrebăm dacă nu cumva a fost prea mare îndrăzneala de a fi dat-o uitării după lunile de dezinflaţie accentuată din acest an. Pentru că, dintr-o dată, preţurile în creştere la produsele critice au dat năvală în prim-planul vieţii economice. Avertismentul îl primisem încă de la intrarea în vară.
O întrebare devine din nou actuală: "E timpul să ne temem iar de inflaţie?"… În zorii anilor ’60, în America, un renumit profesor de economie, Paul A. Samuelson, colaborator apropiat al preşedintelui Kennedy, a fost întrebat care este cea mai importantă problemă economică cu care se vor confrunta Statele Unite în următoarele decenii. A răspuns răspicat: "Pericolul inflaţiei". Apoi a adăugat: "Inflaţia este în sine o problemă. Dar temerile legitime şi isterice faţă de inflaţie par să devină ele însele o problemă. Pe scurt, mă tem de inflaţie. Dar mă tem mai ales de teama de inflaţie"... Şi la noi, de 22 de ani, inflaţia a continuat, neîncetat, să fie o mare problemă. Dar frica de inflaţie devenise o şi mai mare problemă.
În 2012 însă, la începutul anului, s-au schimbat radical datele problemei. Şi anume, inflaţia anuală a început să scadă, treaptă cu treaptă, de la o rată de 2,72 la sută în ianuarie (după ce în mai 2011 urcase la 8,41 la sută) la cea mai mică inflaţie din 22 de ani: 1,79 la sută în mai a.c. O rată a inflaţiei aliniată celor mai performante dinamici ale preţurilor din Uniunea Europeană, inclusiv din Zona Euro. De aici tentaţia de a fi uitat de frica de inflaţie. Şi de frica de… frică de inflaţie. Creşterea unor preţuri, în această toamnă, a stârnit însă nenumărate dezbateri şi polemici. Ele vor continua şi, probabil, vor scoate la suprafaţă adevăruri ce e bine să fie cunoscute. Bunăoară, societatea ar putea fi convinsă că dacă apar bani mai mulţi pe pi
