Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţii din autobuze au cam dispărut! Cui mulţumim - naturii ori oamenilor legii?

Publicat in Ziua Constanta, luni 8 octombrie 2012 ·

Pentru cine nu a aflat, sezonul estival s-a terminat. Turiştii au cam plecat acasă, iar unităţile hoteliere au început să-şi închidă porţile. Pentru cei care nu sunt la curent cu „pulsul" zilei, vara aceasta, hoţii şi-au făcut treaba aproape fără probleme. Turişti buzunăriţi prin mijloacele de transport în comun, priviri tăioase şi multe vorbe spuse cu substrat.

O frumuseţe! Pentru şefii din Poliţie, din Jandarmerie ori din alte structuri datoare să asigure liniştea cetăţenilor, care nu au avut ocazia să vadă cum sunt furaţi oamenii, lucrurile nu par atât de grave. Din punctul meu de vedere, anul acesta, hoţii au avut o „recoltă" bogată. Cu puţin stres din partea oamenilor legii, hoţii s-au putut desfăşura în voie.

Toată vara, infractorii şi-au arătat talentele, însă au o problemă. Cei mai mulţi dintre infractori acţionează după reguli vechi stabilite, iar câteva plimbări alături de ei îţi ajung pentru a şti din start ce intenţii are cel de lângă tine. Are treabă într-un anumit punct al oraşului sau vrea doar să te verifice la portofel? Poate că hoţii din buzunare cel mai uşor de recunoscut sunt cei care ţin în mână, de regulă, un ziar, pe care îl deschid atunci când operează. Un alt semn de întrebare trebuie să-ţi apară atunci când un cetăţean care ţinea împachetată o geantă goală, de culoare închisă, o desfăşoară la momentul potrivit, de regulă când se face urcarea - coborârea. Deja banalul rucsac ori paltonul cu cinci numere mai mare şi care stă precum şaua pe gard pe cel care-l poartă sunt alte două metode tradiţionale de furat din buzunare. Alte stiluri: înghesuiala victimei fără rost într-un punct strategic şi îmbulzeala, tot fără rost, la urcarea sau coborârea din mijlocul de transport în comun.

Având în vedere cele mai sus precizate, sper ca la anul organele competente să-şi îndrepte atenţia mai mult asupra acestui fenomen infracţional

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 38 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum 42 minute
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care femeile gravide, lăuzele şi părintele singur din familia monoparentală nu pot fi obligaţi să presteze muncă de noapte

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Actul normativ prevede că femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi părintele singur din familia mo

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Atenţie şoferi! Restricţii pe autostrăzile A2, A4 şi A1 din cauza unor lucrări

Mediafax acum 30 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18.00, se fac lucrări de înlocuire a portalului VMS pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 196, pe raza locali

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum 50 minute
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Gerald Simonis, candidat independent la Primăria Moșnița Nouă: „Banii comunității trebuie cheltuiți pentru nevoile oamenilor” (P)

Press Alert acum o ora
În 2020, după alegerile locale, în Moșnița Nouă spiritul civic a crescut simțitor, comunitatea s-a trezit și a devenit mult mai activă, locuitorii de aici își cer drepturile legale, cer investiții și seriozitate din partea administrației. Astăzi, m

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°