Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Tinerii bătrâneților noastre treziți de liberali

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 8 octombrie 2012 ·

Aproximativ 80 de persoane au participat vineri, 5 octombrie, la tradiționalul „Bal al pensionarilor” organizat în fiecare an de Partidul Național Liberal (PNL) Mureș, ediția din 2012 fiind găzduită de restaurantul „Predeal” din Târgu-Mureș. Ciprian Dobre, respect pentru seniori Prezent la întâlnirea cu seniorii, liderul PNL Mureș, Ciprian Dobre, le-a transmis acestora multă sănătate și toată considerația pentru sacrificiile făcute, făcând un apel la unitate. “Vârstnicii sunt cei care ne-au educat, sunt cei care s-au sacrificat pentru instruirea noastră și cred că avem nevoie de implicarea lor și pe viitor pentru că este o implicare responsabilă pe de o parte, iar pe de altă parte a-i avea aproape de noi, aproape de sufletul nostru este un lucru care ne face să ne simțim cu datoria împlinită. Le mulțumesc pentru sprijinul pe care l-am avut în campania din iunie 2012 și pentru unitatea de care au dat dovadă în iunie 2012. Și pe viitor, dacă vom fi uniți, nu are nimeni, nicio șansă în fața unității noastre”, a afirmat Ciprian Dobre. Campanie pentru vârstnici și tineri Președintele PNL Târgu-Mureș, viceprimarul Ionela Ciotlăuș, a anunțat demararea campaniei „Trezește tinerii bătrâneților noastre”, destinată atât persoanelor de vârsta a treia, cât și tinerilor dornici să se implice în activități sociale și nu numai. “Chiar dacă am organizat evenimentul cu puțină întârziere față de data de 1 octombrie, Ziua Mondială a Vârstnicilor, tradiția continuă. Anul acesta a fost declarat Anul îmbătrânirii active și a solidarității între generații și am încercat să îl legăm de o campanie concretă prin intermediul căruia să venim în sprijinul vârstnicilor. Am considerat că este de bun augur să facem ceva pentru vârstnici mai mult decât să le spunem “La mulți ani.” Campania se numește „Trezește tinerii bătrâneților noastre” și se adresează vârstnicilor și tinerilor deopotrivă”, a expl

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 45 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 34 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 27 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 41 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 49 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°