Cică George Maior, insipidul director al SRI, se pregăteşte să fie reactivat politic şi propulsat chiar spre scaunul de premier. După modelul Mihai Răzvan Ungureanu, omologul său de la SIE care a mimat (scurt, dar expresiv) că ar conduce Executivul. Un pedigree emis de servicii are, se pare, mare trecere la Cotroceni. Acolo s-a mutat rezerva strategică de cadre a partidului prezidenţial. Tentativele de a produce o locomotivă electorală capabilă să recredibilizeze "dreapta lui Zeus” au eşuat, deocamdată, lamentabil.

Să ne înţelegem: Mihai Răzvan Ungureanu nu şi-a părăsit locul călduţ din fruntea spionajului românesc doar pentru a-l înlocui temporar pe Emil Boc. Era limpede de la început că, la Guvern, primea un job pe termen scurt, spre foarte scurt. Era, de asemenea, limpede că i se oferea o funcţie onorifică, nicidecum pârghii reale ale puterii. Un carierist pragmatic ca MRU nu ar fi dat vrabia grasă şi ciripitoare din mână pentru cioara muribundă de pe gardul Palatului Victoria. Nu, târgul la care s-a angajat a fost altul. Iar funcţia de premier reprezenta doar o etapă în construirea profilului unui viitor lider de partid, eventual prezidenţiabil. Cu cât mai scurtă etapa, cu atât mai puţin timp pentru greşeli flagrante.

Şefia formală a Guvernului trebuia să-i aducă lui Mihai Răzvan Ungureanu notorietate, prestigiu şi aura de victimă a unei clase politice rezistentă la reformă. I-a mai adus, însă, şi prilejul de a-şi da în petec înmiresmându-se excesiv pe banii contribuabilului. Apostolul dreptei autentice, propăvăduitorul asanării morale a societăţii noastre lipsite de prinţipuri, arhitectul noii Românii a demonstrat o vulnerabilitate incontrolabilă la odicolon. Înaintea sa, un alt "prezidenţiabil” fabricat după indicaţiile Cotroceniului expirase înainte de termen. Teodor Baconski şi-a mototolit caracterizarea în jacuzzi şi admirând prea extat