Ziua Holocaustului este un moment de o încărcătură aparte, pe care trebuie să o marcăm cu un deosebit respect atât pentru cei exterminaţi de regimul nazist şi de aliaţii săi, cât şi pentru supravieţuitorii care, în această zi, îşi reamintesc ororile trăite în copilăria lor. În această zi, avem nevoie să depăşim diferenţele politice şi să ne asumăm, ca popor, o atitudine marcată de compasiune şi înţelegere. Holocaustul a devenit o bornă de referinţă pentru istoria noastră, a umanităţii. Suntem datori, în faţa memoriei celor care au pierit în această imensă tragedie, să căutăm toate mijloacele prin care să ne asigurăm ca aşa ceva nu va mai fi niciodată posibil, nicăieri în lume. Nu aş vrea să existe nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că noi, ca români, cunoaştem şi recunoaştem ce s-a întâmplat în trecut, cât de mare a fost tragedia acestui popor şi cât de mare a fost responsabilitatea celor care au permis ca aşa ceva să se întâmple. Nu este suficient să cunoaştem, nu este suficient să recunoaştem Holocaustul la nivel European, ci trebuie să şi recunoaştem faptul că România, ca stat, a contribuit activ, în perioada celui de al doilea război mondial - în mod absolut regretabil - la tragedia incredibilă a populaţiei evreieşti din teritoriile aflate sub control românesc. Mai târziu, statul comunist a contribuit din plin la ştergerea acestui episod din cărţile de istorie, refuzând astfel mai multor generaţii, printre care mă număr şi eu, cunoaşterea acestui capitol întunecat al trecutului nostru. Personal, am trecut lunile trecute printr-un episod pe care l-am regretat şi îl regret profund şi care mi-a arătat cât de gravă este ignoranţa, pasivitatea şi lipsa de preocupare pentru o tragedie unică în istoria umanităţii. După discuţii cu organizaţii importante din România şi din lume, după ce am completat informaţiile care îmi lipseau pe tema Holocaustului evreil