Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Şova - "Noile generaţii din România trebuie să cunoască şi să recunoască marea tragedie a Holocaustului"

Publicat in Ziua Constanta, luni 8 octombrie 2012 ·

Ziua Holocaustului este un moment de o încărcătură aparte, pe care trebuie să o marcăm cu un deosebit respect atât pentru cei exterminaţi de regimul nazist şi de aliaţii săi, cât şi pentru supravieţuitorii care, în această zi, îşi reamintesc ororile trăite în copilăria lor. În această zi, avem nevoie să depăşim diferenţele politice şi să ne asumăm, ca popor, o atitudine marcată de compasiune şi înţelegere. Holocaustul a devenit o bornă de referinţă pentru istoria noastră, a umanităţii. Suntem datori, în faţa memoriei celor care au pierit în această imensă tragedie, să căutăm toate mijloacele prin care să ne asigurăm ca aşa ceva nu va mai fi niciodată posibil, nicăieri în lume. Nu aş vrea să existe nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că noi, ca români, cunoaştem şi recunoaştem ce s-a întâmplat în trecut, cât de mare a fost tragedia acestui popor şi cât de mare a fost responsabilitatea celor care au permis ca aşa ceva să se întâmple. Nu este suficient să cunoaştem, nu este suficient să recunoaştem Holocaustul la nivel European, ci trebuie să şi recunoaştem faptul că România, ca stat, a contribuit activ, în perioada celui de al doilea război mondial - în mod absolut regretabil - la tragedia incredibilă a populaţiei evreieşti din teritoriile aflate sub control românesc. Mai târziu, statul comunist a contribuit din plin la ştergerea acestui episod din cărţile de istorie, refuzând astfel mai multor generaţii, printre care mă număr şi eu, cunoaşterea acestui capitol întunecat al trecutului nostru. Personal, am trecut lunile trecute printr-un episod pe care l-am regretat şi îl regret profund şi care mi-a arătat cât de gravă este ignoranţa, pasivitatea şi lipsa de preocupare pentru o tragedie unică în istoria umanităţii. După discuţii cu organizaţii importante din România şi din lume, după ce am completat informaţiile care îmi lipseau pe tema Holocaustului evreil

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 57 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 39 minute
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 2 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 56 minute
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 5 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 6 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°