Pentru Victor Ponta o imagine bună pare să fi devenit cel mai important detaliu psihologic din lume. Pare convins că belelele guvernării sale constau doar din situaţiile în care fie ia o plasă de proporţii, fie ajunge prins cu mâţa în sac, contrazis sau chiar ridiculizat. Asemenea situaţii impun, din punctul său de vedere, o atitudine invariabil refractară şi vindicativă.
Să luăm exemplul congresului popularilor europeni: Prin prisma lui Ponta nemernicia acestora este indiscutabil enormă, dat fiind că au decis să-şi desfăşoare congresul la Bucureşti în condiţiile în care eurosocialiştii au preferat să-l mute pe al lor la Bruxelles pentru a nu fi nevoiţi să se afişeze alături de premierul român. Cum reacţionează acesta faţă de un eveniment care aduce în capitala ţării sale o bună parte a elitei politice europene? Ordonă grabnic o concomitentă megalansare a candidaţilor USL la parlamentare - pentru ca Merkel, Barroso şi van Rompuy să priceapă cine este "şef" peste meleagurile dâmboviţene.
În chestiunea belelei cu moderatorul din Caracal care şi-a permis o farsă economică uriaşă pentru a creşte notorietatea formaţiunii sale de sorginte vadimiană, Ponta decide mai întâi că este cazul să-l ameninţe cu o plângere penală, iar când procurorii nu-l saltă pe loc, sare să-i acuze pe aceştia că i-ar acorda ticălosului imunitate până la alegeri. Pentru un premier perdant într-un demers cu impact imagistic atât de mare precum cel al privatizării Oltchim, penitenciarul este, desigur, unicul loc potrivit pentru farsor - eventual chiar cel din Rahova unde, la sosire, DD ar putea da nas în nas cu Adrian Năstase, proaspăt amnestiat ca urmare a proiectului legislativ iniţiat de Mădălin Voicu şi adoptat neîndoielnic în timp record de parlament.
O altă belea rămâne CSAT, unde Băsescu mai are şansa să-şi expună prerogativele prezidenţiale. Ca atare, se recomandă
