Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transfer cu bucluc! Mulţescu în "contre" cu şefii: "Poate uită că e angajat ca antrenor"

Publicat in Pro Sport, luni 8 octombrie 2012 ·

Chiar dacă a ajuns pe podium cu Astra, Gheorghe Mulţescu nu are ceea mai fericită poziţie. Antrenorul a intrat în "contre" cu propria conducere, acuzând faptul că se fac transferuri "peste capul său", iar răspunsul primit este unul pe măsură.

"Eu am cerut un vârf, pe Curelea şi mai am nevoie de un fundaş central. Mi-a fost adus un israelian, (n.r. Omry Kende, ultima dată la Hapoel Tel Aviv) deşi avem 2 fundaşi dreapta, Măţel, care este de Naţională şi Bărboianu, care revin amândoi în câteva săptămâni. Acolo eu doream să legitimez un român - Cătălin Tudor, pentru că, oricum, aveam mulţi extracomunitari, dar a venit acest jucător pe care nu-l cunosc, nu l-am cerut eu, nu ştiu cine l-a adus". Mulţescu a răspuns şi criticilor patronului Ioan Niculae , privindu-l pe portarul Marian Kello: "a apărat perfect, are clauză din iarnă, de prelungire, pentru retur, apoi din vară, pentru însă doi ani! Nu cred că-l va prinde iarna aici, pe el, poate nici pe mine".

Tehnicianul a fost "pus la punct" de patron care i-a transmis că: "Mulţescu poate uită, dar el este angajat ca antrenor, transferurile le face conducerea executivă. Să fie atent la ultimele minute din meciuri, la schimbări, pentru că am pierdut 3 puncte la ultima fază, cu Ceahlăul şi Vaslui, de transferuri are cine se ocupa. Iar despre Curelea, ne-am înţeles cu el, dar s-a oprit totul la Vasile Şiman" . Patronul echipei giurgiuvene a fost completat de preşedintele Dinu Gheorghe, care crede că: "nu merită să fie contestat acest fotbalist, Kende, care a jucat în Champions League cu Hapoel şi care eu cred că poate juca fundaş dreapta sau stânga, oricând".

Chiar dacă a ajuns pe podium cu Astra, Gheorghe Mulţescu nu are ceea mai fericită poziţie. Antrenorul a intrat în "contre" cu propria conducere, acuzând faptul că se fac transferuri "peste capul său", iar răspunsul primit este unul pe măsură.

"

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°