Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alex Maxim, viitorul naţionalei României!

Publicat in Impact in Gorj, marți 9 octombrie 2012 ·

Toată lumea merge pe mâna pandurului

Alexandru Maxim era un necunoscut acum un an. Petre Grigoraş l-a băgat în fotbalul mare, i-a spus ce să joace iar pe baza calităţilor de fotbalist ale lui, Alex Maxim a explodat în Liga 1. S-a vorbit că-l vrea Dinamo şi Steaua, dar până să ajungă acolo a îmbrăcat tricoul echipei naţionale şi a impresionat chiar la debut. Imediat pandurul a fost băgat în categoria jucătorilor de calitate din fotbalul românesc. Maxim a fost chemat din nou la naţională pentru meciurile cu Olanda şi Turcia.

Mutu îl vede om de bază

Petre Grigoraş îl ştie cel mai bine pe Alex Maxim. „Nu se vede o schimbare la Maxim. El a trecut prin momente grele prin viaţă, a plecat de la 14 ani de acasă, iar acele momente din viaţă trăite departe de familie l-au afectat. E tânăr, are jocuri puţine în Liga 1, dar are calităţi ce nu pot fi contestate. Timpul e de partea lui dacă va reuşi să se impună. În scurt timp va creşte în valoare şi va creşte la echipa de club dar şi pentru naţională”, spune Grigoraş despre elevul lui. Mijlocaşul pandurilor a intrat rapid în graţiile oamenilor de la echipa naţională. Selecţionerul Victor Piţurcă l-a chemat din nou sub tricolor şi spune că va face parte din viitoarea echipă naţională a României. „Viitorul echipei naţionale stă în Chiricheş, Maxim sau Grozav”, spune Piţurcă. Acesta este completat de omul numărul unu al naţionalei, Adi Mutu. „Sunt jucători noi, tineri, dar cei mai buni din acest moment. Este normală această schimbare de generaţii, sper să-i ajut şi eu cu ceva atât timp cât voi fi la echipa naţională. Îmi plac Maxim şi Grozav, doi jucători foarte talentaţi. Sper să rămână cu picioarele pe pământ şi să continue la fel de bine”, a comentat şi Adi Mutu.

Grig merge pe mâna lui Piţi

Foarte multe voci contestă selecţia făcută de Victor Piţurcă. Unul din cei mai buni jucători din Liga 1, Raul Ru

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 28 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 53 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°