Timp de cinci ani şi jumătate am fost ciudatul reporter de la Cotidianul Zi de Zi cu plete în vânt, care a încercat cât a putut de bine să îşi informeze cititorii onest şi în acelaşi timp să trăiască din presă într-un oraş ca Reghinul în care părea o misiune imposibilă să trăieşti din scris la vremea aceea.

M-a fascinat această meserie, am transpirat şi am ars ca o lumânare la ambele capete pentru familia Cotidianului Zi de Zi şi chiar dacă uneori am dat impresia că mi s-au tocit simţurile, sau am trezit suspiciuni, eu mi-am respectat întotdeauna şeful şi colegii în felul meu. Nu am fost niciodată trădător şi am rezistat tentaţiilor concurenţei, care mi-au dat târcoale în repetate rânduri când poate erau vremuri mai grele şi mă mândresc cu asta că am rămas un ziarist cu coloană vertebrală dreaptă nu fracturată… şi nu regret nimic din ceea ce am făcut sau ce nu am făcut pentru că a fost alegerea mea.

Aurelian Grama a fost omul providenţial pentru mine, care a crezut în steaua mea când eram un “no name”. El mi-a cântărit potenţialul şi mi-a dat o şansă să îmi continui studiile şi să învăţ o meserie nouă în cadrul trustului de presă “Transilvania Group Business”. Aşa am ajuns să lucrez pentru Cotidianul Zi de Zi, pentru Ziarul de Sibiu, Ziarul de Mureş, Fitzuik sau pentru revista Transilvania Business. Am amintri frumoase în redacţia de la Târgu-Mureş unde am învăţat să cred că oamenii mor de vreo 100 de ori în viaţă, fiindcă semenii le fac pomeni în loc sa-i salveze din gropile comune. Acolo am învăţat că trebuie să ocolesc cu orice preţ cele 7 păcate supreme ale ale omenirii, dacă vreau să fac o carieră de jurnalist: lăcomia, foamea, pofta, dorinţa, mândria, invidia şi furia. Am avut o voinţă de fier să îmi cunosc limitele şi să îmi formez o orientare contrastantă spre conexiune, pe de o parte, şi spre ierarhie, de celalaltă parte. În fiecare an am încerca