Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a participat, ieri, la inaugurarea a şapte noi blocuri de locuinţe modulare din cartierul Henri Coandă. Nu singur, ci alături de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, de viceprimarul Gabriel Stan, de fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, dar şi de senatorul Nicolae Moga. Potrivit declaraţiilor lui Mazăre, numărul celor care au o locuinţă în Henri Coandă ajunge la 1.500, aici intrând atât persoanele care şi-au luat ieri locuinţele în primire, cât şi cele care stau aici încă din luna iunie, atunci când a fost inaugurat un bloc. Edilul şef a declarat că urmează o a doua fază a proiectului, ce constă în ridicarea a încă trei, patru blocuri în următoarele luni, pentru ca, ulterior, să fie demarată, la anul, etapa a doua, prin care se vor înălţa noi blocuri de locuinţe modulare în acest cartier. „Rugaţi-vă la Dumnezeu, la Allah" Celor câteva sute de oameni care au participat, ieri, la eveniment, primarul municipiului Constanţa le-a adresat următorul sfat: „Rugaţi-vă la Dumnezeu, la Allah, faceţi o cruce să fim sănătoşi". Asta în ideea în care, susţine şeful administraţiei publice locale, proiectul din Henri Coandă va continua. Dar nu oricum, ci condiţionat. „Vreau să fiţi un model cu acest cartier", a declarat Mazăre. „Dacă va fi un cartier rău famat să ştiţi că nu-l mai fac", a atras atenţia edilul şef. El Interesant, atât el, cât şi Nicuşor Constantinescu au subliniat, ieri, că evenimentul şi, de fapt, proiectul în sine nu au caracter electoral, căci alegerile au trecut. Greşit! Au trecut alegerile locale. Urmează, însă, parlamentarele din decembrie. De menţionat este şi că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, i-a dăruit ieri lui Mazăre o cruce de purtat la gât, însă de mari dimensiuni, care conţine agheasmă de la Muntele Athos. În stilul inconfundabil, primarul Constanţ