Era in vara anului 1971, era student, faceam practica sociologica la Pitesti, tocmai aparusera nefastele “Teze din iulie” menite sa re-stalinizeze cultura romaneasca. Incepea noua glaciatiune ideologica si politica. Le-am citit si am izbucnit in ras, impreuna cu colegii mei, intre care Calin Anastasiu si Alin Teodorescu. “Veti vedea curand ca nu e nimic de ras”, ne-a avertizat o profesoara care apucase demascarile din anii 50. Nu s-a inselat. La fel, nu este nimic de ras in aiuritoarele directive emise de Andrei Marga. Mai nou, a ajuns sa ceara functionarilor ICR sa se transforme in copoi, in politisti ai gandirii, sa depisteze, adica sa adulmece orice urma a ceea ce, intr-o scrasnita limba de lemn, documentul emis de conducerea institutului numeste “minimalizarea valorilor romanesti”. Intram in zona buimacitoare a mentalului de tip chisinevschian, demonizant si stigmatizant.
Nu mi-as fi putut imagina vreodata ca un istoric al filosofiei europene precum Andrei Marga se va preta la o asemenea negare a tot ce inseamna traditia maioresciana din cultura romaneasca. Se rasucesc in mormintele lor E. Lovinescu si Ion Negoitescu, Stefan Augustin Doinas si Monica Lovinescu, Matei Calinescu si Virgil Ierunca, Noel Bernard si Vlad Georgescu, N. Steinhardt si Alexandru Paleologu, Alice Voinescu si Lucian Raicu, Mihail Sebastian si Alexandru George.
http://www.revista22.ro/-font-colorffcc00bexclusivbfont-misiunea-icr-in-viziunea-lui-marga-font-colorffcc00bdepistareabfont-cliseelor-denigratoare-si-a-font-colorffcc00bcomentariilor–tendentioasebfont-la-adresa-romaniei-18502.html
Limbajul scremut al directivelor profesorului Marga este acompaniat de numiri si revocari care te lasa fara cuvinte. Directoarea ICR din Varsovia, Sabra Daici, admirata de personalitatile cele mai importante ale culturii din acea tara, este inlocuita, fara nicio explicatie, cu o doamna se
