În perioada 11-14 octombrie, Toamna Orădeană programează serile cu concerte în aer liber, care se vor desfăşura în Parcul 1 Decembrie, deoarece bună parte din Parcarea Independenţei este şantier.
Joi în Parcul 1 Decembrie au fost montate mai multe căsuţe de lemn care vor găzdui standurile comercianţilor, dar şi scena. Seara, de la ora 19, sunt programate să concerteze trupele Polter Guys (Oradea), Les Elephants Bizarres, Kumm şi Partizan.
Vineri, de Ziua Oradiei, tot de la ora 19, pe scenă vor urca grupul muzical Vivere, Ana Maria Georgescu, Direcţia 5 şi Vama. În aceeaşi seară, programul se va încheia la ora 23.30 cu un foc de artificii.
Tot de ziua oraşului, de la ora 20, orădenii vor putea asista la tradiţionala retragere cu torţe, marşul pornind de la statuia lui Aurel Lazăr, urmând traseul Republicii - Piaţa Ferdinand - Vasile Alecsandri - Parcul 1 Decembrie.
Sâmbătă, seria concertelor continuă cu cele date de tinerii de la Meda Music, Red Wine, Ternipe (Ungaria) şi Ovidiu Lipan Ţăndărică & Bosquito, iar duminică, Toamna Orădeană se va încheia cu spectacole folclorice date de Fanfara Filadelfia, Fanfara din Tulca, Ansamblul Bihorul, Ansamblul Crişana, Ansamblul Naţional Transilvania, Rapsodia Bihoreană, Mariana Deac, Oana Lianu şi Maria Ciobanu.
În cele patru zile de concerte, în Parcul 1 Decembrie va exista şi un stand inedit. Asociaţia Caritas Eparhial a decis să strângă bani pentru susţinerea Cantienei Sociale participând la Toamna Orădeană cu un stand cu mâncare specifică acestor serbări (mici şi grătare), dar şi băuturi. În plus, voluntarii vor pregăti şi un produs special: gomboţi cu prune.
"Gomboţii sunt pregătiţi de angajaţii şi voluntarii asociaţiei şi vor fi oferiţi în caserole, câte trei bucăţi, în schimbul unei donaţii de minim 5 lei", se arată într-un comunicat trimis de Asociaţia Caritas Eparhial. Întregul profit