Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştii ce-a făcut, patru ani, parlamentatul tău? Zanfir Iorguş, între glasul Primăriei Mangalia şi Camera Deputaţilor

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 octombrie 2012 ·

ZIUA de Constanţa prezintă profilul parlamentarilor constănţeni. Ce au făcut ei în ultimii patru ani? Prin ce s-au remarcat în mandatul 2008 - 2012? În ce scandaluri au fost implicaţi? În ce dosare? Cum au evoluat averile lor? Se pot mândri cu iniţiative care au devenit legi? Au fost activi? Au fost aproape de cetăţenii din colegiul lor, cei care le-au dat votul în contextul alegerilor generale din noiembrie 2008?

Vom prezenta profilul fiecăruia dintre cei 14 parlamentari constănţeni şi, de asemenea, al celor doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, aleşi la nivel naţional, dar originari din Constanţa. Prezentarea se va face în ordinea alfabeticã a numelor.

Dacã vreţi sã-i adresaţi un mesaj parlamentarului dumneavoastră, dacã vreţi sã-i daţi un sfat sau pur şi simplu sã-i puneţi o întrebare, o puteţi face pe adresa de mail a redacţiei, tomis@ziuact.ro.

Deputatul Colegiului 5, democrat liberalul Zanfir Iorguş, va candida pentru un nou mandat parlamentar în acelaşi colegiu. În urmă cu patru ani, fostul primar al municipiului Mangalia, actual parlamentar, i-a avut contracandidaţi pe colegiul său pe regretatul Mircea Stănescu (PSD), pe liberalul Ionel Spătaru, Viorel Chiurtu (PRM), Reşit Taner (PNG), Debreczeni Hajnalka (UDMR), dar şi pe fostul său şef pe linie de partid, Stelian Duţu, care a candidat independent.

Zanfir Iorguş s-a născut pe 16 noiembrie 1957. Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, democrat liberalul a absolvit, în 1983, Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Galaţi. El are, de asemenea, o diplomă în „Conducere strategică în domeniul securităţii naţionale" obţinută în 2004, la Colegiul Naţional de Apărare. Totodată, Iorguş are un master în Managementul Afacerilor Publice, absolvit în cadrul SNSPA, dar şi unul în Securitate şi Apărare Naţională, urmat la Universitatea Naţională de Apărar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 7 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 11 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 8 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 7 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 13 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 11 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 8 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

17°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°